Ultimate magazine theme for WordPress.

Avertizare Cod galben de caniculă în județul Cluj

0 23

Meteorologii au emis avertizări de vreme extrem de caldă pentru mai multe zone ale țării. Patru județe se află sub Cod portocaliu de caniculă, iar alte 14 sunt vizate de un Cod galben, ambele avertizări fiind în vigoare până sâmbătă la ora 10:00.

Potrivit ANM, în perioada menţionată, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală cu minime de 20…24 de grade.

Pe de altă parte, vineri (31 iulie), în sudul şi vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în Maramureş se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33…35 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jurul valorii de 37 de grade în sudul Banatului. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 20…22 de grade.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, integral, şi, parţial, Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.