Ultimate magazine theme for WordPress.

Acțiune comună privind gestionarea câinilor cu și fără stăpân în cadrul lotului 7 din județul Cluj

0 114

Joi, 30 iulie 2026, la sediul Primăriei Comunei Băișoara a avut loc o acțiune comună privind gestionarea câinilor cu și fără stăpân, organizată pentru unitățile administrativ-teritoriale incluse în LOTUL 7.

Potrivit Planului de acțiune privind gestionarea populației canine la nivelul județului Cluj, teritoriul județului a fost împărțit în loturi de intervenție, iar LOTUL 7 cuprinde unitățile administrativ-teritoriale Băișoara, Ciurila, Florești, Iara, Măguri-Răcătău, Mărișel, Săvădisla și Valea Ierii.

Scopul întâlnirii l-a reprezentat analiza stadiului acțiunilor derulate în domeniul gestionării populației canine, stabilirea unor măsuri comune de colaborare între instituțiile implicate și desfășurarea unor activități practice în teren.

Acțiunea din zona de munte, la care au participat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Biroul pentru protecția animalelor, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Colegiul Medicilor Veterinari, alături de alte autorități și organizații non-guvernamentale competente, a vizat, în principal, aplicarea prevederilor legale referitoare la identificarea și sterilizarea obligatorie a câinilor de rasă comună, precum și responsabilizarea deținătorilor de animale.

Consiliul Județean Cluj și Compartimentul Protecția Animalelor din cadrul forului administrativ județean adresează mulțumiri tuturor instituțiilor partenere, medicilor veterinari și reprezentanților unităților administrativ-teritoriale participante pentru sprijinul acordat și implicarea activă în implementarea acestui program de interes județean. Colaborarea interinstituțională și angajamentul manifestat de toți actorii implicați reprezintă elemente esențiale pentru gestionarea eficientă și responsabilă a populației canine, în beneficiul comunităților locale și al bunăstării animalelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.