Ultimate magazine theme for WordPress.

A fost tentativă de omor la Mărgău! Autorul, REȚINUT

0 2.564

Procurorii l-au acuzat de tentativă de omor pe bărbatul din Mărgău, cel care vineri seara a înjunghiat de mai multe ori un bărbat de 37 de ani, din Călățele. Individul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie propus pentru arestare preventivă.

Cei doi bărbați au avut un conflict spontan și de la vorbe s-a ajuns repede la vărsare de sânge. Victima a ajuns la spital cu 6 plăgi înjunghiate în torace, abdomen și zona lombară – spate.

„Cu privire la evenimentul din Mărgău, pot să vă comunic acum faptul că autorul a fost reținut pentru 24 ore urmând a fi prezentat în fata judecătorului cu propunere de arestare preventivă. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin 1 Cp. rap. la art. 188 alin. 1 și 2 Cp. La acest moment al anchetei nu pot fi făcute alte precizări urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un comunicat de presă. Facem mențiunea ca măsurile dispuse reprezintă etape ale procesului penal”, a precizat, pentru INFO Huedin, procurorul Mihaela Sfiriac, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Comunicarea în acest caz a fost extrem de greoaie, după cum am arătat aici. Abia sâmbătă seara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a făcut precizări.

Verișoara agresorului ar fi căsătorită cu băiatul primarului bucureștean – Cristian Popescu Piedone.

foto: arhivă

Citește și … Bărbat ÎNJUNGHIAT de mai multe ori, la Mărgău

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.