Ultimate magazine theme for WordPress.

Vremea se schimbă din nou, toamna începe să-și facă ușor apariția

0 118

Banatul, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei se află sub atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică începând de sâmbătă seara, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Astfel, în intervalul 30 august, ora 23:00 – 31 august, ora 10:00, în aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Sunt vizate de atenţionare judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt integral, şi, parţial, Alba şi Sibiu.

De asemenea, duminică, în intervalul orar 10:00 – 21:00, în Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei şi al Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) şi izolat grindină.

Sunt vizate de atenţionare judeţele Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

Perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării, precizează meteorologii. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.