Ultimele centre de plasament de tip vechi dispar din România. Cum s-a transformat sistemul după 1989
Un proces început imediat după căderea regimului comunist se apropie de final. Ultimele șapte centre rezidențiale de tip vechi din România urmează să fie închise, iar copiii care încă locuiesc în aceste instituții vor fi mutați în servicii alternative de îngrijire. Evenimentul este considerat de mulți specialiști unul dintre cele mai importante rezultate ale reformei sistemului de protecție a copilului.
Imaginea care a schimbat percepția lumii
La începutul anilor ’90, situația copiilor abandonați din România a devenit cunoscută la nivel internațional. Imaginile surprinse în centrele de plasament au generat reacții puternice și au evidențiat problemele unui sistem construit în jurul instituționalizării.
La acea vreme, aproximativ 100.000 de copii se aflau în grija statului în diferite tipuri de instituții. În multe cazuri, centrele adăposteau un număr foarte mare de copii, iar resursele disponibile erau insuficiente pentru a răspunde nevoilor individuale ale fiecăruia.
O schimbare construită pas cu pas
În următoarele decenii, autoritățile au încercat să reducă dependența de instituțiile mari. Procesul a fost susținut de organizații neguvernamentale, finanțări externe și politici publice orientate spre dezinstituționalizare.
Treptat, au apărut casele de tip familial, locuințe în care grupuri mici de copii beneficiază de condiții apropiate de cele dintr-o familie obișnuită. În paralel, s-au dezvoltat servicii de sprijin pentru părinți și programe de prevenire a separării copiilor de familiile lor.
Ultimii beneficiari ai sistemului vechi
Potrivit datelor disponibile public, aproximativ 165 de copii se mai află în prezent în ultimele șapte centre rezidențiale care urmează să fie închise. Pentru fiecare dintre aceștia sunt pregătite soluții individuale, astfel încât tranziția către noile forme de îngrijire să se desfășoare în condiții cât mai bune.
Responsabilii din sistemul de protecție a copilului susțin că mutarea nu presupune doar schimbarea unei adrese. Accentul este pus pe adaptarea copiilor la noul mediu și pe menținerea stabilității emoționale și educaționale.
De ce contează mediul familial
Experții în domeniu consideră că dezvoltarea armonioasă a unui copil este favorizată de existența unor relații stabile și apropiate cu adulții care îl îngrijesc. Din acest motiv, modelul instituțiilor mari a fost înlocuit treptat cu soluții care oferă mai multă atenție individuală.
Casele familiale permit integrarea copiilor în comunitate, participarea la activități obișnuite și dezvoltarea unor relații mai apropiate cu persoanele care îi îngrijesc. Acest model este considerat în prezent standardul recomandat la nivel european pentru copiii care nu pot rămâne în familia biologică.
Reforma continuă și după închiderea centrelor
Dispariția ultimelor orfelinate clasice nu înseamnă că toate problemele au fost rezolvate. Specialiștii avertizează că este nevoie în continuare de investiții în servicii sociale, sprijin pentru familiile aflate în dificultate și programe dedicate tinerilor care ies din sistemul de protecție.
În același timp, închiderea ultimelor șapte centre reprezintă un semnal clar că România a parcurs un drum lung față de situația existentă la începutul anilor ’90. După mai bine de trei decenii de schimbări, una dintre cele mai controversate moșteniri ale perioadei postcomuniste este pe punctul de a deveni istorie.