Ultimate magazine theme for WordPress.

VIDEO – EXCLUSIV – Mamă și fiică din Bedeciu, acuzate de înșelăciuni cu proiecte europene. Patricia Potra, reținută după noi plângeri

0 5.329

Două femei originare din satul Bedeciu, comuna Mănăstireni, revin în centrul unui scandal imens privind presupuse fraude cu fonduri europene. Elena Potra, cunoscută în comună ca soția fostului medic veterinar decedat într-un accident rutier, și fiica sa, Patricia Potra, au fost vizate încă din 2024 de acuzații potrivit cărora ar fi înșelat zeci de persoane printr-o firmă de consultanță pentru proiecte europene. Potrivit unor surse judiciare, victimele celor două sunt din toată țara. Vineri, Patricia a ajuns în arest.

Citește și … Oamenii țepuiți de Patricia Potra și mama ei sunt invitați să depună plângeri. Durează puțin! DOAR așa își vor recupera banii

Acum, cazul a explodat din nou după ce Patricia Potra, în vârstă de 25 de ani, a fost reținută de polițiștii din Mănăstireni, într-un dosar ce vizează înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În momentul în care a aflat că va fi reținută, potrivit unor surse judiciare, Patricia ar fi jucat un teatru ieftin, prefăcându-se că îi este rău. Transportată cu un echipaj SMURD, medicii de la Spitalul Huedin au confirmat că tânăra nu avea nimic, inclusiv tensiunea era normală. După acest episod, ea a fost dusă în spatele gratiilor.

Cazurile din trecut: avansuri de mii de euro, proiecte inexistente

Investigația realizată în 2024 de Inspectorul PRO arăta cum cele două femei au creat o rețea prin care ofereau consultanță pentru accesarea fondurilor europene sub umbrela unei firme administrate de Patricia Potra — Potra Romconsulting Services SRL. Numeroși fermieri și antreprenori mici au reclamat atunci că au plătit avansuri consistente fără ca vreun proiect să fie vreodată depus.

O fermieră declara la vremea respectivă că Elena Potra, funcționar APIA, îi aborda pe oameni chiar în timpul controalelor pe teren: „Mai băiatule, hai să faci un proiect… prima dată dai și pe urmă se rezolvă tot.”

Citește și … Oamenii țepuiți de Patricia Potra și mama ei sunt invitați să depună plângeri. Durează puțin! DOAR așa își vor recupera banii

Clienții povesteau că după ce achitau sumele, comunicarea dispărea complet. „Din ianuarie-februarie am început să ne dăm seama că e țeapă”, declara un client păgubit.

Reținerea Patriciei Potra: polițiștii confirmă noi plângeri

Potrivit comunicatului oficial transmis de IPJ Cluj, noile acuzații au apărut după ce un operator de turism din Cluj-Napoca a reclamat că în 2022 a achitat 7.400 de lei pentru două proiecte europene care nu au mai fost depuse.

Poliția anunță: „Obligațiile contractuale nu ar fi fost îndeplinite, ulterior persoana nemaiputând fi contactată.”

O a doua plângere, conexată la același dosar, aparține unui bărbat de 56 de ani din comuna Negreni, care ar fi plătit 6.000 de lei pentru un proiect asemănător.

Anchetatorii mai arată că: „Contractul ar fi fost semnat de aceeași persoană, fără a exista împuternicire din partea administratorului real al societății de consultanță respective.”

Bărbatul din Negreni este singurul care a depus plângere. Alte 3-4 victime mai există din aceeași localitate. Persoanele înșelate trebuie să depună plângeri pentru a-și recupera banii.

Unele contracte erau făcute în colaborare cu firma Argument Biz SRL, administrată de Andra Elena Tirța, arată documentele din dosar care au ajuns în exclusivitate la la INFO Huedin.

După administrarea probelor, polițiștii au dispus: „măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de tânăra de 25 de ani.”

Citește și … Oamenii țepuiți de Patricia Potra și mama ei sunt invitați să depună plângeri. Durează puțin! DOAR așa își vor recupera banii

Suspiciuni privind activitatea ilegală: un tipar care se repetă

Modul de operare descris în noul dosar penal seamănă izbitor cu acuzațiile din 2024: contracte semnate în numele firmei fără drept legal, încasarea unor avansuri consistente și imposibilitatea ulterioară de a contacta reprezentanții firmei.

Patricia Potra își făcea inclusiv reclamă plătită pe anumite site-uri pentru a atrage noi victime

Poliția confirmă că nu este vorba doar despre două plângeri, în tot județul cele două femei ar fi făcut victime: „Sunt desfășurate activități pentru documentarea și probarea unor alte fapte similare săvârșite de această persoană, cu scopul de a contura întreaga activitate infracțională.”

Elena Potra – punctul de legătură între clienți și firmă

În ancheta din 2024, mai mulți fermieri afirmau că Elena Potra, aflată în funcție la APIA Cluj, reprezenta „garanția” în fața clienților, prezentând firma fiicei sale drept o soluție sigură pentru obținerea fondurilor europene.

În fața acuzațiilor, aceasta declara: „Dacă fermierii pretind că eu am fost intermediară, să mă dea în tribunal.”

Totuși, ancheta confirmă că „sistemul” în care mama aducea clienți, iar fiica încasa avansuri fără a livra proiectele, pare să se repete.

Autoritățile atrag atenția: oamenii să fie vigilenți

O parte dintre persoanele care s-au considerat păgubite în trecut și-au recuperat avansurile abia după ce cazul a devenit public. În prezent, ancheta reîncepe cu o nouă forță, iar reținerea Patriciei Potra marchează prima măsură concretă luată în acest dosar complex.

Persoanele care au fost înșelate de către cele două femei sunt așteptate la sediul unității de poliție de care aparțin pentru a depune plângeri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.