Ultimate magazine theme for WordPress.

Unele comune din zona Huedin primesc bani de la CJ Cluj pentru actualizarea planurilor urbanistice generale

0 141

Planurile urbanistice generale (P.U.G.) și regulamentele locale de urbanism (R.L.U.) ale 31 de comune clujene vor fi actualizate în urma semnării de către Consiliul Județean Cluj a unui act adițional la contractul încheiat în acest sens cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Prin intermediul acestui act adițional, suma inițial alocată a fost suplimentată cu 200.000 de lei.

IONEL SERVICE

Astfel, valoarea totală alocată județului Cluj pentru elaborarea și/sau reactualizarea P.U.G.-urilor și R.L.U.-urilor celor 31 de comune clujene este de 980.612,38 lei, termenul de finalizare a documentațiilor fiind 31 decembrie 2018.

Potrivit legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, toate localitățile din România trebuie să dețină planuri urbanistice generale și regulamente locale de urbanism. Activitatea de elaborare a P.U.G.-urilor reprezintă o activitate continuă, acest tip de document având un termen de valabilitate de 5-10 ani, cu excepția cazurilor în care s-au produs efecte cu impact puternic asupra dezvoltării localității (modificarea limitei administrativ-teritoriale, prevederea unor noi obiective de interes național – autostrăzi, căi ferate, obiective de utilitate publică cu impact major, dezastre naturale, etc.), caz în care actualizarea se poate face înainte de expirarea termenului prevăzut.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.