Ultimate magazine theme for WordPress.

Ultimul barometru al vieții religioase. 90 la sută dintre români cred în Dumnezeu. 3 din 10 români au încredere în Biserică

0 134

Ultimul barometru al vieții religioase. Ne spune că suntem un popor credincios, că 9 din 10 persoane cred în Dumnezeu. Peste jumătate dintre repondenți spun că nici nu ar vota un politician ateu. Potrivit studiului, aproape trei sferturi dintre cei întrebați cred că vaccinarea este o alegere personală.

Indiferent de confesiune, 90% dintre români cred în Dumnezeu și doar 4% nu cred. Biserica rămâne instituția țării în care au încredere 3 din 10 români. Armata și Academia Română o urmează în acest top. Însă doar 23% dintre credincioși participă o dată pe săptămână la slujbe.

Un procent covârșitor consideră că educația religioasă în școli e necesară. 9 la sută văd inutilă materia și aproape un sfert cred că e necesar acordul părinților.

Pe tema vaccinării împotriva covid, peste 70 la sută dintre cei intervievați cred că ține de alegerea fiecăruia, iar peste jumătate consideră că biserica nu trebuie să se implice.

În ceea ce privește finanțarea Catedralei Naționale de la bugetul de stat, 29% s-au arătat ca fiind total de acord și 22% total împotrivă.

Studiul a fost realizat între 3 și 14 decembrie pe un eșantion de 1001 persoane. Marja de eroare este de plus minus 3%.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.