Ultimate magazine theme for WordPress.

Răsturnare de situație. Tânărul oprit de polițiști la Călățele NU era drogat, spune IML Cluj. Acuzații îndreptate spre un polițist

0 2.373

În martie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunța că polițiștii din Huedin au depistat pe raza comunei Călățele un tânăr, din satul Brăișoru, comuna Sâncraiu, care conducea fără permis de conducere. Mai mult, din informarea oficială reieșea că tânărul de 19 ani s-ar fi aflat sub influența drogurilor, conform testării rapide. IML Cluj a infirmat consumul de substanțe interzise, iar acum familia tânărului acuză un polițist de fals.

Rezultatul testării rapide din martie a spus că tânărul consumase droguri. Fiind vorba despre o testare orientativă, s-a dovedit la IML Cluj, după analiza sângelui recoltat și a urinei, că aparatul a indicat greșit. Deci nu poate fi reținută în sarcina agentului, care a efectuat testul, vreo culpă.

Mama tânărului susține că acesta nu se afla la volan, ci pe bancheta din spate a autoturismului. Mai mult, arată femeia, polițiștii i-au obligat pe martorii aflați în autoturism să declare că tânărul de 19 ani se afla la volan. Vizat de acuzații este Ovidiu Zbucea, de la Postul de Poliție Sâncraiu, care ar fi fost în patrulă în acea zi de martie când s-a efectuat testarea.

O polițistă, aflată și ea în patrulă, ar fi declarat în anchetă că la volan se afla un tânăr „cu ochelari”, în condițiile în care tânărul acuzat oficial de conducere fără permis și sub influența drogurilor nu poartă ochelari.

„De pe bancheta din spate l-a luat Zbucea și l-a dus la poliție pe băiat, unde, sub amenințare, atât el cât și ceilalți martori din mașină au fost obligați să declare mincinos. Să declare că fiul meu a fost la volan. Fiul meu și-a susținut nevinovăția tot timpul. Am cerut reaudierea martorilor, iar procurorul a acceptat. Au fost întrebați când mint sau când spun adevărul. Au spus toți că adevărul este cel spus în fața procurorului pentru că la poliție au fost obligați și amenințați, constrânși în diferite feluri să declare mincinos. Pe băiatul meu o noapte întreagă l-au ținut, amenințat, agresat și jignit în toate felurile. În fața procurorului, colega lui Zbucea a spus că la volan se afla un tânăr cu ochelari, ori băiatul meu nu poartă ochelari”, spune femeia.

Tânărul este în continuare cercetat pentru conducere fără permis, după ce agentul Ovidiu Zbucea i-a deschis dosar penal pentru această faptă. Rămâne ca procurorii să descopere dacă dosarul a fost deschis în baza unor declarații mincinoase, ale martorilor constrânși să declare mincinos, ori dacă tânărul chiar conducea deși nu avea acest drept.

Citește și … Fără permis de conducere și POZITIV la droguri. Dosar penal pe numele unui tânăr din Brăișoru

Citește și … Un judecător de la Huedin a constatat că procurorul și polițiștii au încălcat DREPTURI în faza de urmărire penală a unui tânăr

MAI JOS, BULETINUL DE ANALIZĂ, DE LA IML CLUJ, CU REZULTAT NEGATIV LA DROGURI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.