Ultimate magazine theme for WordPress.

Start pentru a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an

0 5

Luni începe sesiunea iulie–august a examenului de Bacalaureat, prima probă fiind evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Aceasta se va desfășura pe parcursul a două zile, luni și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine marţi şi miercuri proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

În zilele de 5 şi 6 august vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 6 şi 7 august – competenţele digitale.

Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, este programată pentru data de 10 august, iar proba obligatorie a profilului pe 11 august.

Pe 12 august va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă pe 13 august.

Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe 18 august (până la ora 12:00), tot în acea zi urmând a fi depuse şi depune contestaţiile (în intervalul orar 14:00 – 18:00). Şi în zilele de 19 şi 20 august se vor putea depune contestaţiile şi vor putea fi vizualizate lucrările scrise.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 24 august.

Rata de succes la prima sesiunea a Bacalaureatului, după rezolvarea contestaţiilor, a fost de 76,9% – pe ansamblul tuturor promoţiilor.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulat): să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; să susţină toate probele scrise şi să obţină cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea; să obţină minimum media 6 la probele scrise. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.