Ultimate magazine theme for WordPress.

Peste 11.200 de părinți au apelat serviciul de telemedicină ALOPEDI în primele nouă luni ale acestui an

0 89

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, au realizat o analiză a activității derulate în primele trei trimestre ale anului 2023 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

AVOCAT

ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primele nouă luni ale acestui an de 11.296 de părinți.

Marea majoritate a solicitărilor, mai exact 69,64% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului respectiv precum și momentul în care acesta are nevoie de consult medical față în față. De asemenea, în șapte cazuri a fost necesară intervenția echipajului medical de urgență.

În primele trei trimestre ale anului 2023, 1.620 de solicitări au fost pentru probleme respiratorii, iar cele digestive, respectiv vărsături, diaree și dureri abdominale au fost cauza unui număr de 1.454 de apeluri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.