Momentul în care cumperi biletul de avion poate face diferența. Când sunt cele mai mari șanse să găsești tarife reduse
Persoanele care își organizează concediul pot economisi sume importante dacă aleg cu atenție momentul în care rezervă biletele de avion. Datele publicate în raportul Expedia Air Hacks, realizat împreună cu Airlines Reporting Corporation (ARC), arată că nu întotdeauna rezervările făcute cu multe luni înainte sunt cele mai avantajoase.
Pentru zborurile interne, cea mai bună perioadă pentru cumpărarea biletelor este cu una până la trei luni înainte de plecare. În cazul zborurilor internaționale, analiza indică faptul că rezervările efectuate cu 18-29 de zile înainte pot fi mai avantajoase decât cele făcute cu câteva luni înainte, diferențele de preț putând ajunge la 17%.
Raportul evidențiază și importanța zilei în care este efectuată rezervarea. În medie, cumpărarea biletelor duminica poate aduce economii atât pentru cursele interne, cât și pentru cele internaționale, comparativ cu rezervările realizate în alte zile ale săptămânii.
În plus, alegerea zilei de plecare influențează costul călătoriei. Pentru numeroase destinații, zborurile de joi sau sâmbătă sunt mai ieftine decât cele de duminică, iar flexibilitatea în alegerea datelor rămâne una dintre cele mai eficiente metode de reducere a cheltuielilor.
Experții recomandă utilizarea alertelor de preț și compararea ofertelor pe mai multe platforme înainte de achiziție. De asemenea, verificarea tarifelor pentru aeroporturi alternative și evitarea perioadelor de vârf pot contribui la scăderea costului vacanței.
Analiza mai arată că zborurile programate în prima parte a zilei sunt, în general, mai fiabile din punctul de vedere al întârzierilor și anulărilor, ceea ce poate reduce riscul unor probleme în timpul călătoriei.