Arest preventiv pentru un clujean de 27 de ani, acuzat că și-a șantajat fosta parteneră și și-a agresat părinții
Un tânăr de 27 de ani din comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar care vizează infracțiuni de violarea vieții private, șantaj, influențarea declarațiilor și violență în familie. Măsura a fost dispusă de Judecătoria Turda, la solicitarea procurorilor, după ce bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii.
Conform datelor furnizate de IPJ Cluj, începând cu anul 2021, suspectul ar fi publicat și distribuit fotografii și înregistrări video cu caracter intim ale fostei concubine, în vârstă de 34 de ani, fără acordul acesteia, ca act de răzbunare după despărțire.
Anchetatorii susțin că, în luna iulie a acestui an, bărbatul ar fi amenințat-o telefonic că va face publice și alte materiale compromițătoare dacă aceasta nu va continua să păstreze legătura cu el, inducându-i o stare de teamă.
În același dosar, polițiștii îl acuză că și-a agresat în mod repetat părinții, lovindu-i cu pumnii în zona feței și a corpului. În urma evaluării situației, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru protejarea acestora.
De asemenea, pe 19 iulie, acesta și-ar fi amenințat telefonic mama și sora cu acte de violență dacă nu îi vor oferi bani și le-ar fi cerut să nu informeze poliția despre faptele comise anterior.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Ancheta este în desfășurare.