Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – Incident șocant la Liceul Tehnologic „Vlădeasa”. Șase elevi și trei profesori au ajuns drogați la Spitalul Huedin

0 30.340

Incident deosebit de grav la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin. Șase elevi, cu vârste de 13 ani, dar și trei profesori au fost transportați la Spitalul Huedin. Elevii ar fi fumat o substanță necunoscută. Polițiștii au intrat pe fir și încearcă să afle cu ce substanță s-au drogat adolescenții.

PSD NEGRENI

Incidentul s-a produs joi dimineața, la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin. Cei șase elevi ar fi fumat o substanță necunoscută, chiar în sala de clasă. Rând pe rând, acestora li s-a făcut rău.

PSD POIENI

Trei dintre profesorii care au inhalat din greșeală fumul respectiv au ajuns la Spitalul Huedin, alături de cei șase elevi.

PSD MĂRGĂU

Surse medicale arată pentru INFO Huedin că cei șasele elevi și cei trei profesori au suferit „Intoxicație exogenă cu substanță necunoscută, provenită de la fumatul unei țigări”. Anchetatorii urmează să afle ce tip de substanță conținea țigara respectivă.

Potrivit altor surse, cei nouă manifestau simptome de rău sau chiar pierderi temporare ale capacităților locomotorii.

ACTUALIZARE – CE SPUNE POLIȚIA

„Azi, în jurul orei 10.10, Poliția orașului Huedin a fost sesizată de către reprezentantul unei unități de învățământ din oraș, despre faptul că elevi și cadre didactice acuză stări de rău.

În baza sesizării, polițiștii de investigații criminale s-au deplasat la unitatea de învățământ în cauză, iar verificările preliminare au condus la stabilirea faptului că în interiorul unei săli de curs ar fi fost utilizate de către elevi trei dispozitive electronice pentru fumat.

Ulterior, în urma stării de rău pe care o acuzau, 7 elevii și 3 cadrele didactice au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

Aspectele constatate până în prezent de polițiștii orașului Huedin, alături de cei ai Biroului Siguranță Școlară urmează a fi înaintate unității de parchet competente, în vederea dispunerii în continuare a măsurilor legale”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.