Ultimate magazine theme for WordPress.

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură a Parlamentului European (Grupul PPE): „Animalele nu sunt niște mașini, niște strunguri pe care să le pui într-o hală, și să aștepți să treacă criza!”

0 586

Comisia Europeană trebuie să activeze de urgență rezerva de criză în vederea sprijinirii sectorului agricol, în special a sectoarelor cărnii de vită, de mânzat și de pasăre din UE.

morosan-300×250

În cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a avut loc un schimb de opinii cu reprezentanții Comisiei (DG AGRI și DG TRADE) privind situația din sectoarele cărnii de vită, de mânzat și de pasăre din UE.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, Daniel Buda a intervenit în cadrul dezbaterii și a subliniat necesitatea intervenției Comisiei Europene în sprijinirea și finanțarea adecvată a sectorului agricol și, în special, a sectoarelor cărnii de vită, de mânzat și de pasăre din UE. Dar iată intervenția sa:

„Sectorul agricol în general este profund afectat de Pandemia Covid. În același timp, însă, sunt unele sectoare cum ar fi cel al cărnii de vită care a fost mult mai afectat comparativ cu alte sectoare. Și spun acest lucru în contextul în care această carne se consumă în restaurante, care au fost închise și sunt, de altfel, închise în această perioadă.

Suma alocată de la Comisia Europeană pentru sprijinul sectoarelor agricole este ridicol de mică, altfel spus insuficientă.

În acest context, prețul de vânzare este sub prețul de producție, dar cea mai mare problema este că animalele vii nu se mai vând în unele regiuni.

În acest context, vă întreb dacă nu apreciați că se impune să interveniți cu sume de bani consistente care să susțină acest sector, fie că vorbim de stocarea privată, fie că vorbim de alte forme de sprijin?

Dați-mi voie să nu fiu de acord cu dumneavoastră că nu ați găsit bani la nivelul Comisiei Europene. Așa cum s-au găsit bani pentru a sprijin alte sectoare din zona economică a UE, trebuia să se găsească bani și pentru sectorul agricol. Mai ales că vorbim de un sector extrem de sensibil. Animalele nu sunt niște mașini, niște strunguri pe care să le pui într-o hală, și să aștepți să treacă criza. Aceste animale consumă în fiecare zi, sunt costuri în fiecare zi și de aceea ar fi fi trebuit găsiți bani pentru sprijinirea acestui sector. Avem o rezervă de criză și nimeni nu înțelege la nivelul UE de ce nu se folosește această rezervă de criză.

Aș dori să întreb reprezentanții CE dacă instituția are în vedere să ofere posibilitatea statelor membre să facă plați în avans pentru a veni astfel în sprijinul fermierilor?”

Din partea DG Agri a luat cuvântul domnul director Michael Scanner, care a subliniat faptul că: „În ultimele 6 luni, situația a pus la grea încercare întregul sector și doresc să vă informez cu privire la ultimele cifre. Unele sectoare au suportat mai bine criza, altele, mai ales cele despre care discutăm astăzi, au fost foarte afectate. Dacă ne uităm la cifrele producției, cea de carne de vită, în primele 3 luni ale anului a crescut oarecum dar există diferențe majore între statele membre. De pildă, în Țările de Jos și în Polonia, creșterea producției a fost mai mare decât în Spania. În toate statele membre producătoare de carne de vită, producția a scăzut apoi foarte mul. Mai ales în luna mai, din cauza lock-down-ului și a restricțiilor de circulație și transport am ajuns la o scădere drastică a producției. Încă nu am primit toate datele din această perioadă. Dar atunci când le vom primi, vom constata exact ce v-am spus până acum.

O observație doresc să fac despre felul în care au fost transportate animalele în această perioadă. În mod normal avem cifre bine defalcate despre cum sunt transportate animalele între statele membre. În momentul în care am putut avea din nou un flux de animale vii între statele membre, ne-am dat seama că unele dintre ele importau un număr mare de animale vii, mai ales în sudul Europei. O altă cifră interesantă este legat de prețul practicat. În momentul în care perioada de lock-down era pronunțată cam în toate statele membre, prețurile au scăzut cam cu 17% dar situația nu este aceiași în toate statele membre. Dincolo de restricțiile de transport care au făcut ca de exemplu carnea de vită de calitate să nu mai ajungă la toți clienții care o comandaseră, au existat și alte cauze pentru care prețul practicat a scăzut. În ultimele săptămâni am văzut o redresare a prețurilor dar rămâne insuficientă pentru a compensa pierderile.

Care a fost reacția sectorului? Stocare în facilități private pentru a putea face să nu se piardă cantități mari de carne de vacă. Din păcate, stocarea nu se poate face pe mai mult de 3 luni și mesajul pe care l-am obținut este acela că piața s-a descurcat cât de cât, și au ales între noi piețe de desfacere sau de a stoca produsele în unități private dar nu pe o perioadă mai mare de 3 luni. Pentru carnea de vițel, situația nu este la fel de roz pentru că se bazau pe catering, pe livrarea către restaurante și cantine. Acestea au fost închise peste tot iar prețul a scăzut radical în majoritatea statelor care produc și consumă carne de vițel. Sperăm să putem să sprijinim o redresare pe această piață pentru că am văzut că prețurile au acum un trend ascendent.”

morosan-300×600

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.