CJ Cluj facilitează accesul familiilor numeroase la servicii culturale, sportive, educaționale și recreative
Consiliul Județean a aprobat parteneriatul dintre Municipiul Cluj-Napoca, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, și Județul Cluj, prin Consiliul Județean Cluj, în vederea implementării „Programului de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Cluj-Napoca și județul Cluj”, menit să contribuie la îmbunătățirea calității vieții, încurajarea participării copiilor la activități educative, culturale, sportive și recreative, precum și promovarea unui mediu favorabil dezvoltării armonioase a acestora.
În baza parteneriatului aprobat, beneficiarii programului vor putea accesa facilitățile oferite de Consiliul Județean Cluj, respectiv de Municipiul Cluj-Napoca, în conformitate cu prevederile regulamentului programului și ale acordului de parteneriat, astfel:
- reducere de 50% din prețul biletului de intrare pentru părinți, respectiv acces gratuit pentru copii, o dată pe lună, pentru fiecare din secțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei;
- intrarea gratuită a unui număr de 10 copii cu un însoțitor, la spectacolele Teatrului Puck din ultima duminică din lună, de la ora 11:00, cu obligația de a suna cu două zile anterior pentru programare;
- bilete gratuite la concertele educative ale Filarmonicii de Stat „Transilvania”, cu condiția confirmării prealabile a locurilor;
- înscrierea gratuită a copiilor minori și reducerea cu 50% a tarifului de înscriere pentru părinții acestora, pentru activitățile organizate și serviciile oferite de Biblioteca „Octavian Goga” Cluj, pentru o perioada de 5 ani;
- intrarea gratuită în ultima duminică a fiecărei luni pentru familiile numeroase la Muzeul de Artă Cluj-Napoca;
- acces gratuit, în limita a 30 de locuri, la toate spectacolele organizate de Centrul de Cultură și Artă ”Tradiții Clujene”;
- acces gratuit la obiectivul de patrimoniu Castelul Banffy Răscruci, pentru familiile numeroase, un weekend pe lună, în condițiile stabilite de administratorul obiectivului;
- reducere de 25% pentru cursanții minori din familiile numeroase pentru un curs la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, iar dacă se înscriu la mai multe cursuri, reducerea se aplică asupra cursului cu taxa cea mai mică;
- reducere cu 50% la prețul abonamentului de transport în comun pentru un părinte, pe 2 linii.