Ultimate magazine theme for WordPress.

Bărbat din Aghireșu, recidivist, prins în trafic fără permis de conducere. A mers la „răcoare”

0 1.144

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Aghireșu, după ce l-au depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.

Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști în 16 august, în jurul orei 18.00, în localitatea Aghireșu Fabrici.

Întrucât conducătorul a mai fost condamnat în trecut pentru alte fapte, printre care și infracțiuni la regimul rutier, aflându-se în stare de recidivă, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ATENȚIE!

Ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor legislative aduse Codului penal prin legea Anastasia, în cazul conducerii sub influența alcoolului sau substanțelor interzise, ori fără permis de conducere, dacă are ca urmare un accident din care a rezultat decesul unei persoane, instanța de judecată va aplica în mod obligatoriu pedeapsa cu închisoarea, fără posibilitatea suspendării executării acesteia sub supraveghere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.