Ultimate magazine theme for WordPress.

APIA aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare (“checks by monitorinag”) aplicat începând cu Campania 2023

0 142

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare (“checks by monitorinag”) aplicat începând cu Campania 2023.

PSD NEGRENI

Astfel, Regulamentul (UE) nr. 2116/2021 al Parlamentului European şi al Consiliului privind finanțarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare și control, prevede la art. 70 obligația statelor membre de a institui și utiliza un sistem de monitorizare (checks by monitoring) a suprafețelor ce trebuie să fie operațional începând cu 1 ianuarie 2023.

PSD POIENI

Totodată, art. 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1173/2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2116/2021 al Parlamentului European şi al Consiliului instituie Sistemul de monitorizare a suprafețelor agricole, care are ca

PSD MĂRGĂU
  • Scop verificarea condițiilor de eligibilitate în vederea gestionării corespunzătoare a cererilor de sprijin depuse de fermieri
  • Pentru toate intervențiile legate de suprafață finanțate din FEGA
  • Pentru anumite intervenții legate de suprafață finanțate din FEADR

prin utilizarea datelor furnizate de sateliții Sentinel din cadrul programului Copernicus.

Acesta reprezintă o procedură de observare, de urmărire și de evaluare regulată și sistematică a tuturor criteriilor de eligibilitate, a angajamentelor sau a obligațiilor care pot fi monitorizate cu ajutorul datelor obținute de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus sau a altor date cu valoare cel puțin echivalentă și este utilizat pentru observarea, urmărirea şi evaluarea activităților şi practicilor agricole desfășurate pe parcelele care fac obiectul intervențiilor bazate pe suprafață astfel încât să se ajungă la o concluzie cu privire la eligibilitatea sprijinului solicitat.

Printr-un algoritm de inteligență artificială dezvoltat pe baza unei serii cronologice de imagini provenite de la sateliții Sentinel 1 și 2, în combinație cu informațiile conținute în

declarațiile fermierilor, se identifică:

  • categoria de folosință a terenului,
  • tipul culturii agricole,
  • stadiul lucrărilor minime efectuate: arat/însămânțat,
  • data de răsărire,
  • cosit/pășunat, recoltat,
  • suprafețe  incendiate,
  • suprafețe inundate,
  • suprafețe care nu au utilizare agricolă în interiorul parcelelor de referință, etc.

Parcelele în cazul cărora rezultatul algoritmului corespunde declarației fermierului sunt marcate cu un steguleț verde, fiind confirmate în procent de 95,2% din punct de vedere al categoriei de folosință, al culturii și al suprafeței solicitate și vor putea fi gestionate în control administrativ în vederea determinării și efectuării plăților.

Parcelele în cazul cărora rezultatul algoritmului nu corespunde declarației fermierului sunt marcate cu un steguleț roșu și vor face obiectul unei acțiunii follow-up de clarificare cu fermierul.

Această acțiune are ca scop clarificarea neconformităților identificate, cum ar fi prezența unei/unor alte culturi, prezenţa unor suprafeţe neeligibile, modificarea categoriei suprafeţei agricole, prezenţa unei utilizări neeligibile a terenurilor, tocmai pentru a veni în sprijinul fermierilor astfel încât cererile să fie gestionate în mod corespunzător în control administrativ, respectiv pentru a putea fi autorizate la plata în avans, începând cu 16 octombrie 2023.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.