Ultimate magazine theme for WordPress.

Procurorii au cerut, judecătorii au admis. Ce se întâmplă cu Ioan Aurel Covaci, autorul accidentului de la Căpușu Mare

0 1.460

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin au solicitat judecătorilor de la Judecătoria Huedin să îi prelungească arestul preventiv lui Ioan Aurel Covaci cu încă 30 de zile. Judecătorii de la Huedin au admis cererea procurorilor, astfel că Ioan Aurel Covaci rămâne după gratii și în următoarele 30 de zile. Aflați mai jos ce a cerut individul de la judecători.

În 23 august, Ioan Aurel Covaci a urcat la volanul mașinii sale, fără a deține permis de conducere. Alături de el au mai urcat un bărbat, pe scaunul din dreapta, și o femeie pe bancheta din spate. Cei trei au pornit din Căpușu Mic spre Gilău. În Căpușu Mare, din cauza vitezei excesive și a carosabilului umed, mașina cu care circulau cei trei a pătruns pe contrasens. Aici s-a izbit de un alt autovehicul, condus regulamentar, în care se aflau doi adulți și trei minori.

În urma accidentului rutier, Covaci a încercat să fugă. A fost prins de polițiști nu la mare distanță de locul faptei. Câteva zile mai târziu, pasagerul dreapta față din mașina condusă de el s-a stins pe patul de spital. După ce a fost externat, Ioan Aurel Covaci a fost dus în fața judecătorilor de la Huedin cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au admis cererea și l-au trimis atunci după gratii, pentru 30 de zile în primă fază.

Luni, 18 septembrie, înainte ca mandatul de 30 de zile să expire procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin au solicitat prelungirea lui cu încă 30 de zile. Joi, 21 septembrie, judecătorii de la Huedin au prelungit măsura arestului preventiv cu încă 30 de zile. Prin apărătorul din oficiu, Covaci a cerut o măsură mai blândă. Individul a solicitat arest la domiciliu și chiar control judiciar, ultima fiind lăsarea în libertate în anumite condiții, dar judecătorii i-au respins ambele cereri.

„În temeiul art. 236 Cod proc.pen. raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 Cod proc.pen.,admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin la data de 18.09.2023, în dosarul nr. 905/P/2023, de prelungire a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul C.I. A. . Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului C. I.-A., …, cercetat ca inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, luată prin încheierea nr. 23/30.08.2023 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, în dosar 2068/242/2023, pe o durată de 30 zile, de la data de 29 septembrie 2023, până la data de 28 octombrie 2023, inclusiv. Respinge solicitarea formulată de către inculpat, prin apărător, de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 şi alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 340 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu – avocat M. S., care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat și procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.09.2023, ora 09.30.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  26/2023  21.09.2023″
, se arată în Încheierea Judecătoriei Huedin.

Covaci este cercetat pentru conducere fără permis, fugă de la locul accidentului și ucidere din culpă.

În luna mai 2023, bărbatul a fost condamnat cu suspendare pentru 11 fapte de conducere fără permis și 11 fapte de furt calificat. În sarcina sa a fost reținută și o faptă de conducere a unui autovehicul cu număr fals.

Citește și … O armată de medici și asistenți au intervenit după accidentul de la Căpușu Mare. Care este starea victimelor

Citește și … VIDEO – Cine este individul care a provocat accidentul de la Căpușu Mare. În luna mai a SCĂPAT de închisoare, acum e în spital alături de alte 7 persoane

Citește și … UPDATE – FOTO – Accident grav la Căpușu Mare, persoane încarcerate. Șoferul vinovat a luat-o la sănătoasa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.