APCE le cere prosumatorilor cu baterii să sprijine sistemul energetic în orele de consum maxim
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) a lansat un apel public către prosumatorii care dețin sisteme de stocare, solicitându-le să injecteze energie în rețeaua națională între orele 20:00 și 23:00, interval considerat critic pentru Sistemul Energetic Național.
Potrivit asociației, măsura este necesară deoarece România traversează o perioadă cu deficit de producție de energie, provocat de oprirea simultană a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă.
APCE precizează că apelul se adresează doar prosumatorilor care au capacitatea de a furniza energie din baterii și care își pot configura echipamentele astfel încât să livreze electricitate în rețea fără a-și afecta propriul consum.
„În ultimii ani, prosumatorii au demonstrat că reprezintă un element esenţial al sistemului energetic românesc. Într-un moment în care fiecare kilowatt disponibil contează, energia stocată în bateriile prosumatorilor poate contribui la reducerea presiunii asupra sistemului şi la diminuarea necesarului de importuri de energie”, a afirmat Dan Pîrșan, președintele APCE.
Asociația insistă că participarea este strict voluntară și reprezintă un gest de solidaritate în sprijinul funcționării stabile a sistemului energetic.
„În această seară, România are nevoie de energia noastră. Nu pentru furnizori, nu pentru politicieni, ci pentru stabilitatea Sistemului Energetic Naţional din care facem cu toţii parte”, a transmis președintele APCE.