Ultimate magazine theme for WordPress.

Accesul la jocurile de noroc va fi interzis pentru persoanele sub 21 de ani, conform unui proiect de lege

0 121

Proiectul de lege depus în Parlament prevede această interdicție. Inițiatorii explică că scopul este de a proteja tinerii care nu au încă maturitate emoțională și nu dispun de stabilitate financiară.

Tinerii sub 21 de ani vor avea interdicție în sălile jocurilor de noroc, dacă inițiativa coaliției de guvernare primește undă verde în Parlament. Majorarea vârstei de acces în astfel de locuri, de la 18 la 21 de ani, are drept scop protejarea adolescenților, susțin inițiatorii.

Raluca Turcan, deputat PNL: „Prin această măsură, îi protejăm într-o perioadă vulnerabilă a vârstei lor și le dăm timp să se maturizeze emoțional și să aibă o stabilitate financiară. Țări precum Portugalia, Grecia sau Republica Moldova au aplicat această măsură și a produs efecte”.

Irina Ioana, psiholog: „Mai scade puțin din fereastra aceea în care impulsivitatea, nevoia de a experimenta, presiunea grupului sunt la cote foarte înalte. Odată cu maturizarea, crește capacitatea noastră de a întârzia recompensa. Cu cât suntem mai mici, mai tineri, cu atât vrem ca recompensa să fie imediată”.

Legislația în vigoare interzice accesul copiilor la jocurile de noroc. Dar realitatea este alarmantă.

O cercetare realizată de Salvați Copiii în 2023 a arătat că 14% dintre copii au recunoscut că au participat direct la jocuri pe bani, iar aproape 40% au prieteni implicați. Totodată, 7 din 10 copii au spus că văd frecvent reclame la jocuri de noroc, iar 11% că urmăresc influenceri care le promovează.

Un alt proiect de lege propune interzicerea difuzării în mediul online, între orele 6 și 24, a imaginilor și mesajelor audio și video care promovează jocurile de noroc. În plus, ar urma să fie interzisă implicarea influencerilor sau a personalităților vieții publice în promovarea industriei de gaming.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.