Ultimate magazine theme for WordPress.

1 martie, Mărţişor. Importanţă, simboluri şi semnificaţii

0 98

Cu ocazia zilei de 1 Martie, Ministerul Culturii a publicat un comunicat prin care vorbeşte despre datinile și tradițiile care ne definesc, dar şi despre obiceiul confecţionării şi purtării mărţişorului.

În șnurul pe care îl purtăm pentru a ne aduce noroc și prosperitate se împletesc două semnificații – lumina și viața: albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roșul semnifică viața, fiind expresia sângelui.

„Poate astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să punem un mărțișor în pieptul tuturor celor dragi nouă. Simbol al reînnoirii și speranței, îl dăruim pentru a-i aduce noroc celui care îl poartă, continuând datinile și tradițiile care ne definesc. Gândurile noastre se îndreaptă spre toți aceia care trec prin momente dificile, fără precedent și suntem alături de cei mai triști dintre noi. Îmi doresc să avem cu toții o primăvară frumoasă, cu liniște, pace și sănătate lângă familie și prieteni!”, a transmis Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, potrivit comunicatului. 

Mărțișorul face parte, astăzi, din patrimoniul UNESCO. La data de 6 decembrie 2017, Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)‟ – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria.

Cu mai bine de un veac în urmă, academicianul Simion Florea Marian scria în studiul său etnografic Sărbătorile la români: „… este datină ca părinții să lege la 1 Martie copiilor săi o monedă de argint ori de aur la gât sau la mână. Moneda aceasta, care de regulă este atârnată de o cordea roșie ori de un găitan compus din două fire răsucite de mătasă roșie și albă, sau dintr-un fir de arnici roșu și unul de bumbac alb, sau și din mai multe fire de argint și de aur, se numește mărțișor, mărțiguș și marț.”

Obiceiul confecţionării şi purtării mărţişorului este cunoscut la o mare parte a populațiilor din Răsăritul Europei, la români, aromâni, bulgari, macedoneni, albanezi, greci și găgăuzi. În mijlocul și în a doua jumătate a secolului trecut, obiceiul de a purta mărţişoare s-a răspândit și la alte grupuri etnice, de exemplu la germanii și maghiarii care locuiesc în România sau la ucrainenii și evreii din Republica Moldova. De asemenea, practica purtării mărţişorului se întâlneşte și pe teritoriul Ucrainei, la românii din regiunile Cernăuţi și Odessa, la bulgarii, găgăuzii şi albanezii care locuiesc în regiunile Odessa și Zaporijjea.

„Încă din secolul al XIX-lea, documentele ne furnizează informaţii conform cărora, între sărbătoarea Dragobetelui și cea de 1 martie, au avut loc substituiri sau extinderi ale unor practici, Dragobetele fiind asociat, uneori, cu prima zi a lunii martie. Actul cultural tradiţional cel mai important era chiar confecţionarea mărţișorului din două fire răsucite de culoare albă și roșie (arnici, bumbac, lână, mătase), simbolizând sacrificiul, sângele, viaţa, puritatea, curăţia. Firul acesta, împletit de femei, poartă numele de mărţișor, mărţiguș, marţ, mărţug și este, pe de o parte, purtătorul identităţii celei care l-a confecţionat și îl dăruiește, pe de alta, a celui sau celei care îl poartă. Este persoana umană și viaţa ei în cursul zilelor ce se vor scurge până la următoarea acţiune similară. Sacrificiul celei care împletește firele, personalitatea ei sunt încorporate în acel fragment textil prelucrat, firul împletit care devine purtătorul acelei identităţi, ca urmare a acţiunilor ce s-au efectuat asupra substanţei sale. Este un produs asemănător cămășii de izbândă, cămășii ciumei sau colacului de nuntă cu funcţie expiatoare”, ne spune acad. Sabina Ispas.

Numele mărţişorului este legat de denumirea lunii martie care provine din latinescul Martius. Pentru zonele cu climă temperată și patru anotimpuri, este prima lună de primăvară. În vechiul calendar roman, 1 martie marca Anul Nou. Poziţia lunii martie în cadrul primăverii, unul dintre cele patru sezoane caracteristice pentru clima României, ne determină să o asociem cu momentul revigorării vegetalului adormit sau amorţit, al trezirii la viaţă a plantelor. Luna martie plasată, totdeauna, în timpul Triodului deţine un număr impresionant de comemorări și celebrări care o fac să ocupe un loc deosebit în cursul anului calendaristic.

Într-un Dicţionar de mitologie din 1997 găsim informația că „majoritatea etnologilor sunt de părere că [mărţişorul] e o moştenire latină. În vechiul calendar lunar al romanilor, 1 Martie coincidea cu începutul Anului Nou, iar luna respectivă era dedicată zeului Marte, care înainte de a deveni întruchiparea războiului, era o divinitate a vegetaţiei şi protector al căsătoriilor”.

În Dicționarul de mitologie, din 2001 aflăm că „după unele opinii, firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urcă oile la munte”. Asemănător Ursitoarelor, care torc firul zilelor copilului la naştere, Dochia toarce firul primăvara, la naşterea anului agrar. Profesorul Ion Ghinoiu spune că „de la români şi aromâni, obiceiul a fost preluat şi de alte popoare din estul şi sud-estul Europei”.

Despre valoarea sacră a zilei de 1 martie și relaţiile cu tradiţii creștine, probabil foarte vechi, puţin cunoscute, a căror semnificaţie greu ar putea fi descifrată astăzi, a scris și Marcela Bratiloveanu-Popilian. „La Vârtop, judeţul Dolj, în vechime, oamenii se rugau lui Dumnezeu, la 1 martie, ca să le rodească ţarinele și să le sporească turma și să-i apere de rele […]”. La Reșca, în judeţul Olt, la 1 martie, „se fac sfeștanii la case, se merge la biserică cu sticla cu apă, te stropești pe faţă, stropești prin casă, pui apă la găini, umbli prin grădină”. Apa „neîncepută” din ziua de 1 martie este eficientă în momente mai dificile: „Apa aia nu se strică. E ca aghiazma și când pleci la judecată e bună. Fratele meu când pleca la examen dădea cu apa asta”.

Cea mai veche atestare a obiceiului Mărțișorului la români datează de la începutul secolului al XIX-lea și o găsim în Condica limbii rumânești, un dicţionar-lexicon manuscris, în șapte volume, realizat de boierul Iordache Golescu: „Mărţișorul este și luna martie, dar se zice și o aţă împletită cu un fir alb și cu altul roșu ce-l leagă la gâtul, la mâinile copiilor, în luna lui martie, spre pază, spre depărtarea dă orice boală, dă dăochiat, dă fărmecat”. O altă mențiune din secolul al XIX-lea (1872) apare în lucrarea lui N. Caramfil, Cântece populare de pe valea Prutului: „Mărţișorul este o aţă răsucită din mai multe fire roșii și albe, ce-și leagă româncele la gât și la mâini pentru ziua de 1 martie și care apoi se leagă pe trandafiri înfloriţi”. 

Ȋn intervalul dintre sfârşitul secolului al XIX-lea și mijlocul secolului al XX-lea, mărțișoarele erau confecţionate din lână, bumbac, cânepă, in şi mătase. În funcție de zone, a fost monocrom, bicolor și chiar tricolor. De exemplu, în județul Mehedinți dar și la aromâni, mărțișorul (confecționat din lână și din bumbac – la aromâni) era alb cu negru. Ȋn Vâlcea și Brăila se întâlneau mărţişoare negru cu roşu, în Teleorman și Argeş mărţişoarele erau alb cu roşu şi negru, în Vrancea, albastru cu roșu, iar în sudul Ardealului (Braşov), pentru confecţionarea mărţişoarelor erau folosite fire roșii, albe, albastre și galbene.

Astăzi, mărțișorul, șnurul tradiţional împletit doar din fire din mătase de culoare albă și roșie, chiar dacă nu mai este confecţionat de femeie în casă și este cumpărat, a rămas neschimbat, iar valorile și semnificaţiile lui iniţiale sunt încorporate în el. Combinația de alb și roșu nu este altceva decât expresia vizuală a relației dintre om și mediul său de viață. „Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roșul viața, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate și, întotdeauna, tinerețe; în firul mărțișorului se împletesc cele două semnificații – lumina și viața”, spune cercetătorul Doina Ișfănoni.

Mărțișorul era dăruit copiilor, fete și băieţi, tinerelor fete sau chiar nevestelor; în unele zone, era dăruit de fete feciorilor. În funcție de zonă era purtat la mână, la gât, mai rar, la picior, mai nou, pe piept, la reverul hainei, timp de 1, 3, 9 sau 12 zile, toată luna martie, până la venirea berzelor, până înfloreau pomii, când era depus pe o tufă sau pe un pom înflorit, însoţit fiind de o scurtă incantaţie prin care se solicita sănătate și frumuseţe, protecţie pentru tinerele fete a căror piele albă putea fi arsă de vânturile și soarele primăverii: „Na-ţi negreţele/ Și dă-mi albeţele”; „Cine poartă mărţișoare,/ Nu mai e pârlit de soare

Mărţişorul se putea prinde şi de coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, casă sau grajd, crezându-se că are o funcţie de protecţie şi asigurare a sănătăţii în anul vegetaţional şi agrar ce urma.

În practica românească, cu timpul, acestui șnur i s-a adăugat o amuletă, „ce trebuia purtată cu demnitate”, la început, sub forma unei monede din argint (pentru ca purtătorii lui să fie curaţi ca argintul), aramă sau chiar aur.

Funcţia principală a mărţişorului era iniţial aceea de amuletă care trebuia să-l protejeze pe purtătorul său de forţele rele în perioada periculoasă, de trecere, a începutului primăverii, aducându-i, totodată, sănătate, frumuseţe şi noroc, însă în prezent, ea glisează spre funcţia de cadou sau chiar de suvenir turistic. Astăzi, amuleta are diferite forme și a devenit purtătoarea unor mesaje afective și simbolice, fiind confecţionată din materiale diverse: de la textile de orice tip, plante uscate, pietre semipreţioase modelate, scoici, sticlă, metale de toate felurile, inclusiv cele preţioase, dar și nelipsitul și inesteticul „plastic”.

Alături de sorcovă, de pluguşor şi mai ales alături de căluş, Mărţişorul a reprezentat una din sărbătorile acceptate tacit de comunism, perioadă în care a luat un mare avânt. Considerat „un obicei laic”, el nu a fost inclus niciodată în lista practicilor interzise ori neagreate de putere. La îmbogăţirea tematicilor și formelor reprezentate de amulete, un rol deosebit l-au avut studenţii de la Facultatea de Arte Plastice, încă din deceniul al șaselea al secolului al XX-lea, când au început să creeze produse special pentru această sărbătoare tradiţională. Vânzarea de mărţişoare fără autorizaţie, pe stradă, ajunsese un fenomen naţional tolerat. În anii ’80 a existat chiar și o extragere extraordinară a Loteriei Naționale, intitulată „Extragerea Mărțișorului”.

Din 2018, s-a constatat intensificarea funcției identitare și de patrimonializare, atât prin activitățile instituțiilor muzeale, cât și prin asumare politică a promovării Mărțișorului, prin organizarea unor evenimente dedicate etalării Mărțișoarelor-obiect și transmiterii cunoștințelor și practicilor tradiționale asociate, în perioada 1-8 martie. Practica organizării de ateliere de confecționat mărțișoare în unitățile școlare este principala modalitate de asumare a elementului în comunitățile deținătoare și purtătoare de patrimoniu cultural imaterial”, se arată în comunicatul publicat de Ministerul Culturii cu ocazia zilei de 1 Martie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.