Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO/EXCLUSIV – Au trecut 11 ani de când a omorât un om, iar s-a urcat beat la volan și a făcut accident. E liber în continuare!

0 562

Sorin Costea, bărbatul din Poieni care a intrat cu mașina într-o ambulanță, în anul 2007, a fost implicat într-un nou accident rutier. La fel ca acum 11 ani, Costea era mort de beat la volan susțin surse din anchetă. Diferența dintre accidente este că acum a fost rănit doar el, dar în urmă cu 11 ani a omorât o persoană nevinovată și a fugit de la locul accidentului. Sorin Costea este în perioada de încercare după accidentul din 2007 și nu avea voie să comită o altă infracțiune la regimul rutier, totuși a comis-o din nou. Cu toate acestea, oamenii legii de la Huedin nu l-au reținut pe recidivist nici măcar 24 de ore, deși aveau posibilitatea asta.

PSD NEGRENI
Borna kilometrică în care s-a oprit autoturismul lui Sorin Costea
PSD POIENI

Cel mai recent accident a lui Sorin Costea s-a produs în data de 23 decembrie 2017, înainte de Crăciun, la Bologa.

PSD MĂRGĂU

Evenimentul nu a fost raportat pe buletinul de presă, așa cum se întâmplă de obicei cu infracțiunile rutiere. Abia astăzi, după ce reporterii INFO Huedin au aflat de caz, purtătorul de cuvânt al poliției clujene a sunat la colegii săi de la Huedin și a aflat detalii despre accidentul ținut departe de ochii opiniei publice.

„În data de 23 decembrie, în jurul orei 20.50, un bărbat de 43 de ani, din comuna Poieni, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E60, dinspre Cluj-Napoca spre Oradea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu o bornă kilometrică și un parapet. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică puternică, polițiștii l-au dus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. În urma rezultatelor IML Cluj se va face încadrarea faptei. În accident, bărbatul a fost singurul rănit ușor”, precizează Carmen Jucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

În urmă cu 11 ani, Sorin Costea s-a urcat beat la volan iar în zona Podul Vinerii a intrat în plin într-o ambulanță care transporta la dializă un pacient. În urma impactului, pacientul a decedat, iar Sorin Costea a fugit de la locul accidentului.

Rămășițe din autoturismul lui Sorin Costea

Sorin Costea a fost condamnat atunci la închisoare cu suspendare. Judecătorii și procurorii de la acea vreme nu au ținut cont de faptul că bărbatul era beat, ucisese un om nevinovat și fugise de la locul accidentului. L-au lăsat în libertate și i-au dat termen de încercare.

Termenul de încercare a lui Sorin Costea urma să expire, în luna februarie a acestui an, dar ucigașul omului nevinovat a recidivat, a băut din nou înainte de a se urca la volan și a făcut accident rutier.

În mod bizar, polițiștii nu l-au reținut nici măcar 24 de ore pe Sorin Costea, deși se impunea. El era în perioada de încercare în 23 decembrie 2017, dar cu toate acestea s-a urcat băut la volan și a provocat un alt accident rutier.

Acest ultim accident rutier se putea termina la fel de tragic ca și cel din 2007.

În anul 2012, Sorin Costea era candidat la parlamentare în Colegiul 9, zona de munte, din partea partidului lui Dan Diaconescu, PP-DD.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.