Se execută lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 103N Șaula – limită cu județul Sălaj
Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul judeţean DJ Șaula – limită cu județul Sălaj.
Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate, plombarea gropilor, tratarea burdușirilor și a tasărilor și colmatarea rosturilor, precum și lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor și a rigolelor.
În această etapă se efectuează lucrări de tratare a burdușirilor și a tasărilor.