Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – Percheziții la două adrese din Huedin

0 3.252

Polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca efectuează, luni dimineața, două percheziții domiciliare în Huedin. Mandatele de percheziție au fost emise pentru două imobile de pe străzile Zorilor și Horea.

Mascații au descins luni dimineață la cele două adrese. Atât pe strada Horea, cât și pe strada Zorilor din Huedin au ajuns polițiștii din Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații, descinderile au loc în cadrul unui dosar penal care vizează fapta de furt.

La ora 11:00 activitățile nu erau finalizate, astfel că există puține informații la acest moment.

UPDATE 1

„La data de 19 februarie a.c, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 28 de ani, din orașul Huedin, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt.

În fapt, tânărul este bănuit de faptul că la data de 12 februarie a.c., cu sprijinul unui bărbat de 63 de ani, din Huedin, ar fi sustras dintr-o societate comercială situată în Cluj-Napoca un telefon estimat la 4.100 de lei.

În cursul zilei de azi, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție în orașul Huedin, telefonul mobil fiind găsit și ridicat.

În baza probatoriului administrat tânărul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat pentru dispunerea unei noi măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Huedin, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștilor Serviciului Criminalistic și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt” se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.