Ultimate magazine theme for WordPress.

Ministerul Educației vrea reguli noi în creşe, grădiniţe, şcoli şi licee

0 140

Specialiștii din Ministerul Educației propun ca la creşă, în grupa mare, să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu, ceea ce înseamnă mai mult decât în prezent.

AVOCAT

Un proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Educației prevede ca, din anul școlar 2024-2025, școlile să poată solicita inspectoratelor școlare, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau diminuarea cu doi elevi sub efectivul minim sau peste cel maxim prevăzut de Legea învățământului.

ALESIA

Proiectul ar urma să se aplice pentru antepreșcolari, preșcolari sau de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

„Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot solicita inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau, după caz, diminuarea cu 2 beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de art. 23, alin. (1) din Legea nr. 198/2023.

Consiliul de administrație al ISJ/ISMB aprobă sau respinge solicitările unităților de învățământ preuniversitar de stat, în urma analizei documentației transmise de către acestea, precum și a motivării solicitărilor”, se arată în articolul 3 al proiectului de ordin.

În cazul în care a fost aprobată suplimentarea, inspectoratele școlare au obligația de a informa autoritatea publică locală în vederea asigurării finanțării.

Ministerul Educației poate aproba clase în care numărul elevilor să-l depășească pe cel prevăzut de Legea învățământului preuniversitar

Spre exemplu, pentru grupa mare de la creșă, Ministerul Educației poate aproba mai mult de 22 de copii. La gimnaziu și liceu pot să fie peste 28 de elevi.

„Art. 5. Ministerul Educației poate aproba funcționarea formațiunilor de studiu cu efective mai mari față de cele aprobate de către ISJ/ISMB, astfel:

a) pentru educația timpurie, nivel antepreșcolar:

(i) grupa mică, mai mult de 11;

(ii) grupa mijlocie, mai mult de 17;

(iii) grupa mare, mai mult de 22;

b) pentru educația timpurie, nivel preșcolar, mai mult de 22;

c) pentru învățământul primar, mai mult de 24;

d) pentru învățământul gimnazial, mai mult de 28;

e) pentru învățământul sportiv și de artă, mai mult de 26;

f) pentru învățământul liceal, inclusiv dual, mai mult de 28;

g) pentru învățământul postliceal, mai mult de 30;

h) pentru învățământul special:

(i) antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II, mai mult de 9;

(ii) beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II, mai mult de 10 elevi;

(iii) antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV, mai mult de 7;

(iv) beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV, mai mult de 8;

i) învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate, mai mult de 14″, se mai arată în ordin, potrivit edupedu.ro.

Cum este legea în prezent

Legea învățământului preuniversitar prevede următoarele în privința numărului de elevi dintr-o clasă/grupă:

(1) În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educația timpurie, nivel antepreșcolar:

(i) grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;

(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15;

(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20;

b) educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;

c) învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;

d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;

e) învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10;

f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26;

g) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 15 elevi;

h) clasele din învățământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

i) învățământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 28;

j) învățământul special:

(i) pentru antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 7;

(ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 8;

(iii) pentru antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 5;

(iv) învățământul special pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 5 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 6;

k) prin excepție de la lit. j), în învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate: clasa cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 12.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.