Măsuri speciale în județul Cluj din cauza caniculei. Puncte de apă, farmacii de prim-ajutor și monitorizarea persoanelor vulnerabile
Autoritățile din județul Cluj au activat planurile de intervenție pentru perioada de caniculă, după emiterea unei avertizări Cod portocaliu, valabilă între 3 august, ora 10:00 și 5 august, ora 10:00.
Meteorologii anunță temperaturi de 33-37 de grade Celsius, caniculă persistentă și un disconfort termic accentuat, în condițiile în care indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Toate instituțiile vor monitoriza permanent situația
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a dispus activarea tuturor măsurilor prevăzute pentru perioadele cu temperaturi extreme.
Instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență vor asigura permanența, vor monitoriza evoluția fenomenelor și vor interveni ori de câte ori situația o va impune.
În același timp, persoanele vulnerabile – vârstnici, persoane singure, bolnavi cronici și oameni fără adăpost – vor fi monitorizate și vor primi sprijin atunci când este necesar.
Farmaciile devin puncte de prim-ajutor
Una dintre cele mai importante măsuri este organizarea unei rețele de 351 de farmacii, care vor funcționa ca puncte de prim-ajutor în județul Cluj.
Autoritățile locale trebuie, de asemenea, să amenajeze puncte de distribuire a apei potabile în zonele intens circulate, să verifice funcționarea sistemelor de alimentare cu apă și să informeze constant populația despre măsurile de protecție.
Pericol ridicat de incendii
Pe fondul temperaturilor extreme, autoritățile atrag atenția și asupra riscului crescut de incendii de vegetație.
Cetățenii sunt îndemnați să nu utilizeze focul deschis în apropierea terenurilor cu vegetație uscată și să respecte toate regulile de prevenire.
Cum ne protejăm pe timpul caniculei
Specialiștii recomandă consumul zilnic a 2-4 litri de apă, evitarea expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00, purtarea hainelor din fibre naturale și reducerea activităților fizice desfășurate în aer liber.
Locuințele trebuie aerisite dimineața și seara, iar în timpul zilei ferestrele și jaluzelele este recomandat să rămână închise.
Totodată, autoritățile cer populației să verifice periodic starea copiilor, a vârstnicilor și a persoanelor cu afecțiuni cronice și reamintesc că orice persoană care prezintă simptome de insolație sau epuizare provocată de căldură trebuie să primească ajutor de urgență prin apel la 112.