Ultimate magazine theme for WordPress.

Lucrări de întreținere pe sectorul DN1 – Mănăstireni, situat pe DJ 108C

0 284

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 108C, mai exact pe sectorul de drum situat între joncțiunea cu drumul național DN1 și localitatea Mănăstireni. Acestea au drept  scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Este vizat, astfel, sectorul de drum în lungime de opt kilometri situat între pozițiile kilometrice 22+450 și 30+450.

Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate, executarea de plombări cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor precum și aducerea la profil a acostamentelor.

De asemenea, vor fi asigurate înlăturarea pietrișului și a criblurii de pe carosabil, curățarea platformei drumului de materialele aduse de viituri, curățarea acostamentelor în zona parapetelor de siguranță și scurgerea apelor din zona drumului prin curățarea mecanizată a șanțurilor, rigolelor și a podețelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.