Ultimate magazine theme for WordPress.

Investiție majoră într-o stațiune balneară din România. Complexul care promite să atragă mai mulți turiști va fi gata în curând

0 68

Stațiunea Covasna va beneficia de unul dintre cele mai importante proiecte turistice din ultimii ani, odată cu finalizarea noului centru balneoclimateric multifuncțional realizat prin Compania Națională de Investiții. Lucrările vor fi încheiate până la sfârșitul anului 2026, iar deschiderea oficială este programată pentru mijlocul anului 2027, după recepția construcției și obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

Proiectul a început în toamna lui 2023, însă calendarul inițial nu a putut fi respectat. Primarul Gyero Jozsef a explicat că întârzierile au fost provocate de probleme privind plata constructorului și de modificările tehnice realizate în timpul execuției.

Între timp, administrația locală pregătește infrastructura necesară funcționării complexului. Deși rețelele de utilități și gaz sunt deja disponibile, au fost demarate lucrări pentru instalarea unor rezervoare și a unui sistem care să mărească presiunea apei potabile.

Noul complex va fi construit pe o suprafață de aproximativ trei hectare, în apropierea pârtiei de schi din Covasna, și va include facilități dedicate atât tratamentului balnear, cât și relaxării:

  • bazine interioare;
  • bazine exterioare;
  • ștrand;
  • centru SPA;
  • hotel cu peste 100 de locuri de cazare.

Autoritățile consideră că investiția va transforma stațiunea Covasna într-o destinație mai atractivă pe tot parcursul anului și va contribui la dezvoltarea turismului balnear, prin atragerea unor categorii mai diverse de vizitatori și extinderea serviciilor oferite.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.