Ultimate magazine theme for WordPress.

Horea Simplicean părăsește funcția de președinte PNL Huedin. Ar fi fost forțat să-și dea demisia. Cine îi ia locul

0 6

Horea Simplicean, președinte interimar al PNL Huedin, nu mai conduce organizația de la poalele Vlădesei. Surse din PNL Cluj susțin că Simplicean ar fi fost forțat să-și dea demisia, ca urmare a unor derapaje calificate drept „inacceptabile”. În situația în care acesta nu și-ar fi dat demisia de bunăvoie, urma să fie demis la propunerea lui Daniel Buda, liderul PNL Cluj.

În ședința de joi a PNL Cluj a fost confirmată demisia lui Horea Simplicean. Surse din partid spun că Simplicean l-ar fi dezamăgit pe Daniel Buda prin faptul că nu s-a prezentat la unele evenimente și că ar fi avut o atitudine sfidătoare față de superiorii de la Cluj.

În organizația PNL Huedin, Simplicean ar fi luat decizii de unul singur, fără a se consulta cu colegii săi. În plus, spun surse politice, ar fi dezbinat cu bună știință organizația. Astfel, în PNL Huedin s-au format două tabere, cu acuzații de o parte și de alta. Simplicean este suspectat că „sifona” informații din interiorul PNL Huedin către alte partide.

Odată confirmată demisia, Simplicean rămâne un simplu membru al PNL Huedin. Nu este exclus ca acesta să migreze spre AUR în perioada următoare, existând zvonuri în acest sens.

Horea Simplicean a avut un mandat extrem de scurt. El a preluat conducerea PNL Huedin în ianuarie 2026, după demisia primarului Mircea Moroșan, iar în iulie a fost obligat să-și dea demisia, spun surse, ca urmare a comportamentului și atitudinii sale.

Horea Simplicean a fost contactat pentru a explica de ce și-a depus demisia, însă nu a trimis un punct de vedere până la ora publicării acestui articol.

În locul lui Simplicean, la conducerea PNL Huedin vine Cătălin Fărcaș, medic stomatolog în Huedin. Fărcaș va fi președinte interimar până la organizarea unor alegeri interne. El este la al doilea mandat de consilier local din partea PNL. În Biroul permanent al PNL Cluj Fărcaș a fost votat în unanimitate.

CĂTĂLIN FĂRCAȘ – noul președinte interimar al PNL Huedin
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.