Ultimate magazine theme for WordPress.

FOTO – Accident în apropiere de Sâncraiu. Trei persoane transportate la spital

0 2.282

Un accident rutier s-a produs, sâmbătă după-masă, pe DN1 R, în apropiere de Sâncraiu. Două autovehicule au intrat în coliziune, iar trei persoane au fost transportate la spital în urma impactului. Este vorba despre doi bărbați și o femeie.

Pompierii din cadrul detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN1 R, la ieșire din orașul Huedin, în apropiere de Sâncraiu. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea.

Trei persoane au fost consultate la fața locului, respectiv doi bărbați și o femeie, cu vârste între 40 și 60 de ani, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare. Acestea erau în stare de consistență, cooperante și prezentau afecțiuni ușoare.

Pompierii au acordat primul ajutor calificat persoanelor implicate în accident și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, prin decuplarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri specifice privind siguranța persoanelor implicate în accident.

CE SPUNE POLIȚIA DESPRE ACCIDENT

„Din cercetările preliminare a rezultat faptul cǎ un conducător auto de 40 de ani, care se deplasa cu un autoturism în direcția localității Cǎlǎțele ar fi efectuat o manevrǎ de schimbare a direcției de mers spre stânga, moment în care a fost acroșat de autoturismul condus de un bărbat de 57 de ani, în aceleasi sens, angajat în efectuarea manevrei de depǎşire regulamentare.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 45 de ani, pasagerǎ în autoturismul barbatului de 57 de ani, dar și a celor doi conducători auto. Testǎrile cu aparatul etilotest au rezultat negative în cazul ambilor conducători auto”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.