Ultimate magazine theme for WordPress.

Crește numărul cazurilor noi de COVID-19. Cele mai multe infectări din ultima lună

0 477

În ultimele 24 de ore au fost 102 cazuri noi de COVID-19, din 27.164 de teste efectuate. Rata de infectare este de 0,37%. Ultima dată când în România au fost înregistrate peste 100 de cazuri a fost pe 16 iunie. Alte două decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt 38 de pacienți COVID-19.

Până astăzi, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.875 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.046.952 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 102 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 34.260 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.07.2021 (10:00) – 21.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 2 decese (1 bărbat și 1 femeie), al unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Arad și Brașov.

Dintre cele 2 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Ambele decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 258. Dintre acestea, 38 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat  8.578.335 de teste RT-PCR și 1.706.823 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.069 de teste RT-PCR (6.429 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.640 la cerere) și 14.095 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 541 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 428 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 35.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 35 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 257 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.140 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 iulie, 390 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.500 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.565 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 18 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Co reea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.