Clujul găzduiește concursul celor mai bine pregătiți pompieri militari din vestul României
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj organizează, în perioada 28-30 iulie 2026, etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
Această întrecere sportivă este una de tradiție pentru salvatori și va aduce la start cei mai bine pregătiți pompieri militari din vestul țării. Cu alte cuvinte, în cadrul competiției vor fi prezente loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Arad, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș.
Participanții vor parcurge probele specifice, care au scopul de a perfecționa aptitudinile profesionale ale salvatorilor, fiind promovată munca în echipă și fair play-ul.
Pe parcursul competiției, pompierii vor fi evaluați în funcție de rapiditatea, precizia și corectitudinea executării probelor, în conformitate cu regulamentul de desfășurare al concursurilor. Astfel, pompierii sportivi vor parcurge următoarele probe: scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4×100 de metri și realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă.
Iată și programul concursurilor:
Marți, 28 iulie 2026
17.00 – Festivitatea de deschidere la sediul ISU Cluj
Miercuri, 29 iulie 2026
09.00 – Proba „Scara de fereastră” la sediul Detașamentului de Pompieri Turda
16.45 – Proba „Ștafeta 4×100 de metri” în incinta Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu” din Municipiul Cluj-Napoca
17.45 – Proba „Realizarea dispozitivului de intervenție” în incinta Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu” din municipiul Cluj-Napoca
Joi, 30 iulie 2026
09.00 – Proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri” în incinta Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu” din municipiul Cluj-Napoca
12.00 – Festivitatea de premiere la sediul ISU Cluj