Ultimate magazine theme for WordPress.

21 de intervenții ale salvamontiștilor clujeni

0 119

Pe perioada vacanței școlare de „schi”, desfășurate în săptămâna 9-15 februarie, echipele de salvatori montani aparținând Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și Formației Salvamont Vlădeasa au fost solicitate să intervină în 21 de cazuri.

Astfel, salvamontiștii care au asigurat permanența în zona montană a județului Cluj au intervenit în cazul a 13 accidentări survenite pe domeniul schiabil Buscat, două persoane fiind predate serviciilor SMURD ori Ambulanței. De asemenea, pe pârtia Mărișel au fost șapte schiori care au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, trei fiind trimiși spre unitățile spitalicești cu ajutorul ambulanțelor. Nu în ultimul rând, un caz de accidentare pe pârtie a avut loc și în zona Vlădeasa.

                                   *     *     *

Reamintim cu acest prilej practicanților sporturilor de iarnă câteva dintre recomandările Salvamont în cazul în care sunteți martorii unui accident pe pârtiile de schi:

  • Nu intrați în panică.
  • Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri poziționate in X la 4-5 metri în amonte.
  • Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
  • Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
  • Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și, în lipsa pulsului sau respirației, începeți manevrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
  • Discutați cu victima și observați daca este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei si încercați să faceți compresie.
  • Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
  • Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.

Nu uitați, echipele Salvamont sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.