Ultimate magazine theme for WordPress.

VIDEO – Tânăr împușcat în coapsă, la Săcuieu. A vrut să ia arma din centura unui polițist

0 11.165

Un tânăr a fost împușcat în coapsă de către un polițist al Secției 8 Poliție Rurală Huedin. S-a întâmplat la Săcuieu, duminică după-masă. Individul a vrut să sustragă arma unui polițist. Înainte de a fi împușcat, bărbatul a fost avertizat că urmează să fie executat focul.

Polițiștii de la Huedin au intervenit la un apel 112. Era reclamată o presupusă infracțiune la regimul silvic. Agenții i-au oprit pe presupușii autori și i-au luat la întrebări. În acest timp și-a făcut apariția un verișor al celor opriți și conflictul a izbucnit.

Potrivit surselor INFO Huedin, bărbatul sosit ulterior ar fi devenit agresiv, cu toate că agenții nu aveau treabă cu el. La un moment dat, acesta s-a repezit la arma unuia dintre polițiști, cu scopul de a o scoate din toc. În acel moment, un alt agent l-a avertizat pe bărbat că urmează să fie executat un foc în direcția sa.

Cum individul a continuat activitatea, agentul l-a împușcat în coapsa stângă. Înainte de asta, polițistul a tras două focuri de avertisment, arată surse judiciare. Rănit, bărbatul agresiv a fost preluat de o ambulanță și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.

Potrivit unor surse medicale, el a fost transportat în UPU Cluj-Napoca cu o plagă superficială la nivelul coapsei stângi, fără ca viața să îi fie pusă în pericol. Medicii au intervenit pentru a-i coase plaga. Bărbatul urmează să fie externat după perioada minimă de supraveghere.

Până la sosirea echipajului de prim ajutor, agenții i-au pus bărbatului un garou pentru a limita pierderile de sânge.

Citește și … VIDEO – În ce stare este tânărul împușcat la Săcuieu. Ce s-a mai întâmplat după focurile de armă și vandalizarea mașinii de poliție

Citește și … Decizia Judecătoriei Huedin în cazul tânărului care a vrut să ia pistolul unui polițist la Săcuieu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.