VIDEO – „Nuțu”, mare, mare „barosan” în Huedin: ce s-a întâmplat după ce imaginile au ajuns la polițiști
Adrian Rostaș, poreclit „Nuțu”, a fost amendat drastic. Șoferul, în vârstă de 48 de ani, din Huedin, a sfidat, pe 1 noiembrie, orice regulă de bun-simț, dar mai ales de circulație. El a fost surprins în timp ce efectua mai multe manevre periculoase cu mașina pe strada Horea din oraș. „Nota de plată” a primit-o după ce imaginile, în care se vede tupeul său incredibil, au ajuns la INFO Huedin, iar apoi la polițiști: 6.700 de lei amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru următoarele 240 de zile, adică aproape 8 luni. Bărbatul poate conduce până la finalizarea procesului, în caz că va contesta măsura.
Nu ar fi pentru prima dată când bărbatul se crede „barosanul” șoselelor prin Huedin, considerând că nimeni nu îl poate atinge. Indignați de un astfel de comportament, trecătorii și alți șoferi au început să îi înregistreze manevrele cu mașina. De această dată a întrecut orice limită, iar, având imaginile în mână, polițiștii au fost nevoiți să aplice amenzi pentru fiecare abatere.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, unde au ajuns imaginile surprinse de alți participanți la trafic, au comunicat pentru INFO Huedin ce măsuri au fost dispuse față de șofer.
„Cu privire la imaginile surprinse, în care un conducător auto ar fi încălcat mai multe reguli de circulație în orașul Huedin, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Huedin au demarat verificări, în urma cărora a fost identificată persoana în cauză, respectiv un bărbat de 48 de ani din localitate.
În acest context, s-a stabilit că, la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, acesta ar fi comis mai multe abateri de la normele rutiere în timp ce conducea un autoturism pe strada Horea din Huedin. Bărbatul ar fi efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu și, în trei situații distincte, nu ar fi acordat prioritate de trecere participanților la trafic, încălcând prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.
În raport cu cele constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de aproximativ 6.700 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au dispus, ca măsură complementară, suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă totală de 240 de zile”, se arată în informarea IPJ Cluj.


