Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – VIDEO – Incendiu la Mărișel, în pragul Anului Nou. O persoană a murit arsă de vie

0 5.648

O persoană a murit arsă de vie, miercuri seara, în Mărișel. Incendiul a cuprins casa unui om. Un martor susține că a încercat să îl ajute pe bărbatul cuprins de foc, dar nu a reușit din cauza fumului. „Incendiu la Mărișel. O persoană a murit, nu am reușit să o scot din cauza fumului, scrie martorul Vlad Pop pe o rețea de socializare.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 18:20, conform martorului. Pe o filmare se aude Vlad Pop care povestește cum a încercat să salveze persoana cuprinsă de flăcări.

„Acolo am încercat să sparg geamul, să-l scot. Am scos pătura, dar el nu a putut să mă prindă de mână și zicea că nu poate”, au fost primele relatări ale martorului la sosirea polițiștilor.

La această oră 19:44, pompierii sunt la fața locului alături de anchetatori.

„Două autospeciale și un echipaj SMURD au fost dislocate pentru stingerea flăcărilor care au coprins o locuință improvizată din localitatea Mărișel. În momentul sosirii pompierilor structura era cuprinsă în totalitate de flăcări și cu plafonul prăbușit. Pompierii au găsit corpul unui bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viața. Se acționează în aceste momente pentru lichidarea tuturor focarelor incendiului și pentru înlăturarea efectelor negative”, se arată într-o informare scrisă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

UPDATE – 20:30

Contactat de jurnaliști, Vlad Pop a povestit pe larg ce s-a întâmplat.

„Am înțeles că pe bărbat în cheamă Ion. Nu știu ce vârstă avea și am înțeles că nu avea familie. Am rămas blocat cu mașina în zăpadă și am văzut flăcările. Am mers și am auzit vocea lui și am spart geamul cu piciorul și am încercat să intru pe geam să-l trag afară. El tot striga nu pot, nu pot. După aceea s-au intensificat flăcările și nu îi mai auzeam vocea. Nu m-am mai putut apropia. Nu e cabană, e o baracă mai degrabă. Vecinii zic că domnul a fost la un vecin, a băut, acum o oră, și a venit acasă și probabil de la sobă a pornit incendiul”, spune Vlad Pop într-o declarație dată presei.

Pentru a putea face verificări, polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.