VIDEO – Echipaj de ambulanță atacat în județul Cluj după zvonuri de pe TikTok. Șoferul a ajuns la operație
O intervenție medicală în localitatea clujeană Recea Cristur s-a transformat într-un incident violent pentru un echipaj al Serviciului de Ambulanță din județul Cluj. Medicii au fost atacați cu bâte, topoare și pietre de mai multe persoane care susțineau că autosanitara este una dintre cele despre care circulau pe TikTok zvonuri că „fură copii”.
Misiunea a avut loc sâmbătă seara, puțin după ora 21. Echipajul a fost trimis în Recea Cristur, localitate aflată la aproximativ 30 de kilometri, pentru a acorda îngrijiri unui pacient care se simțea rău.
Când au ajuns la intrarea în localitate, medicii au oprit și au cerut unui grup de localnici indicații pentru a găsi adresa. În loc să îi ajute, oamenii au început să îi filmeze și să devină agitați.
După ce pacientul a fost preluat, echipajul a pornit spre Spitalul din Dej. Pe traseu, un autoturism le-a blocat calea. Mai multe persoane au coborât din mașină, având asupra lor bâte și topoare, și au început să lovească ambulanța.
Aceștia au afirmat că autosanitara ar fi „ambulanța neagră care fură copii”, în contextul unor zvonuri răspândite pe TikTok.
Unul dintre agresori a aruncat cu o piatră în autosanitară, iar geamul s-a spart. Cioburile au ajuns în ochiul șoferului. Deși rănit, acesta a reușit să conducă ambulanța până la Cluj-Napoca.
Membrii echipajului au apelat numărul 112, însă, conform relatării Dejeanul.ro, niciun echipaj de poliție nu a ajuns să le ofere sprijin.
La Cluj-Napoca, ambulanțierul a fost internat și dus de urgență în sala de operație. Cioburile de sticlă îi afectaseră corneea.
Medicii au estimat că șoferul va avea nevoie de cel puțin trei luni de recuperare în urma rănirii.
Departamentul pentru Situații de Urgență atrage atenția în mod special asupra informațiilor false răspândite pe rețelele de socializare despre așa-numitele „ambulanțe negre” sau despre ambulanțe care ar „fura copii”.
DSU precizează că organele competente urmează să stabilească dacă atacul de la Recea-Cristur a fost influențat de asemenea dezinformări.
„Potrivit informațiilor preliminare disponibile, urmează să fie stabilit de organele competente dacă incidentul produs la Recea-Cristur a fost influențat de informațiile false și zvonurile care circulă în mediul online cu privire la presupuse «ambulanțe negre» sau ambulanțe care ar «fura copii».
Asemenea afirmații sunt false și profund periculoase.
Ambulanțele SAJ și SMURD sunt mijloace operative ale sistemului de urgență, iar misiunile acestora sunt coordonate și monitorizate prin structurile de dispecerat ale sistemului integrat de urgență. Ele sunt trimise acolo unde există oameni care au nevoie de ajutor medical”, transmite DSU.
Instituția avertizează că răspândirea unor asemenea falsuri poate avea consecințe extrem de grave atunci când dezinformarea din mediul online ajunge să genereze violență în lumea reală.
„Informații false precum cele referitoare la presupuse «ambulanțe negre» care ar răpi sau «fura copii», reapărute periodic în mediul online, nu pot fi tratate ca simple zvonuri lipsite de consecințe. Atunci când asemenea falsuri ajung să determine persoane să blocheze, să amenințe sau să atace o ambulanță reală, aflată în misiune și transportând un pacient, dezinformarea depășește spațiul virtual și devine un risc concret pentru siguranța publică.
Dezinformarea nu mai este doar o problemă a mediului online atunci când o minciună distribuită pe o platformă de socializare se transformă în violență în lumea reală”, avertizează DSU.
