Ultimate magazine theme for WordPress.

Vânători lăsați fără carabinele de vânătoare. Armele au fost ridicate în cadrul unui dosar penal aflat la PJ Huedin

0 1.585

Puști de vânătoare ridicate de la mai mulți vânători. Se întâmplă asta la ordinul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. Resurse uriașe, umane și logistice, sunt puse la bătaie după ce un porc mistreț a fost găsit împușcat. Se suspectează că ar fi fost braconat.

Porcul mistreț a fost găsit împușcat pe fondul de vânătoare dintre Scrind Frăsinet și Săcuieu, la începutul lunii septembrie, pe timp de zi. A fost utilizată o armă de calibru 30.06. Cel care a făcut descoperirea a fost un localnic.

„Mistrețul a fost reperat pe marginea drumului, pe timp de zi. A fost observat de un localnic, care a anunțat paznicul fondului de vânătoare. Inițial s-a crezut că a murit din cauza pestei porcine, dar ulterior s-a văzut plaga împușcată. La o analiză a cadavrului s-a constatat că arma utilizată este de calibru 30.06, de altfel un calibru foarte comun”, spun surse pentru INFO Huedin.

Procurorul a intrat pe fir și a tăiat și spânzurat în dosar. Toate armele de acest calibru, din zonă, urmează a fi supuse unor expertize balistice. Cel puțin acesta este planul magistratului.

Alexandra LUCA, purtător de cuvânt al IPJ Cluj

„La nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj se desfășoară activități de cercetare penală sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin privind săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic. Polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea autorilor”, precizează Alexandra Luca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la solicitarea INFO Huedin.

Carabinele de vânătoare, de calibru 30.06, ale multor vânători au fost ridicate deja în vederea expertizării. La operațiunea de ridicare a carabinelor ar fi participat chiar și Vasile Horațiu Mureșan, șef al Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Cluj.

Armele de vânătoare au fost ridicate cu scopul de a fi supuse unor expertize balistice. O astfel de expertiză, pe o singură armă, poate ajunge și la 800 de lei. Prețul unui porc mistreț variază între 400 și 800 de euro.

Potrivit anchetatorilor, de cele mai multe ori când autorul este prins își achită prejudiciul înainte de a fi trimis în judecată. În schimb, expertizarea armelor durează. În tot acest timp, mulți vânători sunt privați de dreptul de a utiliza armele deținute legal. Pentru deținerea acestor arme, vânătorii au obligația de a fi înscriși într-o asociație unde plătesc cotizații anuale.

„Există eliberate autorizații de vânătoare pentru mistreți, de către administratorul fondului respectiv de vânătoare. Există și informația că niciunul dintre vânătorii cu autorizație emisă, cu o valabilitate de 1 lună, nu ar fi vânat mistreți în acea perioadă. Și atunci există suspiciunea rezonabilă că cineva fără autorizație a tras. Practic, se merge pe fir. Aceste expertize balistice arăta cine a împușcat mistrețul. Evident, dacă arma potrivită e supusă expertizei. Trebuie avut în vedere că mistrețul poate a fost vânat legal, pe un alt fond de vânătoare, dar nu a murit pe loc. A murit pe acest fond de vânătoare, de pildă, și nu a fost recuperat. În acest caz, toată munca depusă în dosar nu valorează nimic”, precizează aceleași surse pentru INFO Huedin.

Vânătoarea de mistreți este permisă în această perioadă a anului, putând fi vânate atât femelele cât și masculii, dar numai cu autorizație de vânătoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.