Ultimate magazine theme for WordPress.

Unul beat, altul fără permis. Ambii au dosar penal acum

0 1.593

Doi tineri s-au ales cu dosar penal, zilele trecute, în zona Huedin. În timp ce unul conducea fără permis, altul era beat.

La volanul unei autoutilitare, cu dreptul de a conduce suspendat

La data de 30 martie, în jurul orei 19.15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Județean 764B, în localitatea Lunca Vișagului, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sub influența alcoolului, circulând pe raza localității Izvoru Crișului

La data de 1 aprilie, în jurul orei 01.20, un conducător auto, de 29 de ani, din comuna Negreni, care conducea un autoturism pe DN1 E60, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat în cadrul unui control, de polițiștii orașului Huedin.

Tânărul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice la o unitate medicală, în vederea stabilirii alcolemiei.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.