Program de 100 milioane euro pentru românii din diaspora care investesc în țară
Ministerul Finanțelor alocă 100 milioane euro pentru primul program care finanțează afacerile dezvoltate de românii care aleg să investească în România.
- Ministerul Finanțelor lanseazã programul „Diaspora Investește Acasă”, cu un buget total de 100 milioane euro;
- Programul este primul destinat românilor din străinătate care vor să investească în România prin firme nou înființate;
- Granturile pot acoperi pânã la 60% din valoarea creditului de investiții, în limita a 200.000 euro pentru fiecare beneficiar eligibil;
- Creditele de investiții pot avea valori între 5.000 euro și 500.000 euro;
- Sprijinul va fi acordat în perioada 2026–2029, prin Banca de Investiții și Dezvoltare;
- Contribuția proprie minimă este de 10%, respectiv 5% pentru antreprenorii sub 35 de ani.
Ministerul Finanțelor pune la dispoziție 100 milioane euro pentru românii din diaspora care vor sã investească în România și să dezvolte afaceri locale. Prin „Diaspora Investește Acasă”, primul program destinat românilor din diaspora, firmele nou înființate de cetățeni români stabiliți în străinãtate vor putea primi granturi de pânã la 200.000 euro prin Banca de Investiții și Dezvoltare, instituția responsabilă cu acordarea, monitorizarea și plata granturilor.
Prin intermediul acestui program, societățile nou înființate, al căror capital social este deținut majoritar de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate, vor putea accesa granturi pentru susținerea creditelor destinate investițiilor.
„Prin acest program ne propunem să transformăm experiența profesională, competențele și resursele românilor din diaspora într-un motor de dezvoltare economică pentru România. Transmitem astfel un semnal că susținem inițiativa antreprenorială și investițiile realizate de românii care doresc să contribuie activ la dezvoltarea economiei naționale. Programul înseamnă investiții sustenabile, noi oportunități pentru comunitãțile locale și crearea de locuri de muncă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Granturile vor putea acoperi pânã la 60% din valoarea creditului de investiții, fãrã a depãși suma de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar eligibil. Sprijinul financiar va fi acordat în perioada 2026–2029, în limita bugetului disponibil.
Programul se adreseazã start-up-urilor înființate de români din diaspora care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevãzute în schema de ajutor de minimis. Printre principalele criterii se numãrã:
- deținerea majoritarã a capitalului social de cãtre cetãțeni români care au avut domiciliul sau reședința în strãinãtate pentru o perioadã de minimum 12 luni consecutive în ultimele 18 luni;
- existența unei experiențe profesionale sau a unor studii relevante de minimum un an în domeniul pentru care se solicitã finanțarea;
- menținerea investiției și a structurii acționariatului pentru o perioadã de cel puțin 3 ani de la finalizarea investiției.
Beneficiarii vor trebui sã asigure o contribuție proprie de minimum 10% din valoarea proiectului de investiții. Pentru antreprenorii cu vârsta sub 35 de ani, contribuția minimã va fi redusã la 5%.
Valoarea minimã a unui credit de investiții este de 5000 de euro, iar valoare maximã este de 500.000 euro. Perioada maximã de creditare va fi de 10 ani, fãrã ca scadența finalã sã depãșeascã data de 31 decembrie 2037.
Programul „Diaspora Investește Acasã”, primul dedicat românilor din diaspora, face parte din obiectivele Ministerului Finanțelor privind susținerea investițiilor, stimularea antreprenoriatului și consolidarea legãturilor economice dintre România și comunitãțile românești din afara granițelor țãrii.