Ultimate magazine theme for WordPress.

Polițiștii critică măsurile Guvernului: „Premierul induce în eroare opinia publică”. Se anunță proteste

0 273

Sindicatul Europol a lansat critici dure la adresa Guvernului și a premierului Ilie Bolojan, acuzând că informațiile transmise opiniei publice privind măsurile bugetare și reformele din sectorul public sunt înșelătoare. Reprezentanții polițiștilor susțin că planurile actuale vor afecta grav sistemul de ordine și siguranță publică, într-un context economic deja tensionat.

Potrivit surselor sindicale, guvernul intenționează să reducă bugetele de salarii cu până la 10% în anumite instituții, iar aproximativ 13.000 de funcționari publici ar putea fi concediați, inclusiv polițiști, jandarmi, diplomați și angajați ai Curții de Conturi.

Premierul a anunțat implementarea rapidă a acestor reforme, incluzând și posibila creștere a vârstei de pensionare pentru anumite categorii, precum polițiștii judiciari, jandarmii de pază și piloții din sectorul public. Sindicaliștii consideră însă că aceste măsuri sunt inadecvate și discriminatorii.

Cosmin Andreica, liderul Europol, a declarat:

„În primul rând, premierul induce în eroare opinia publică, pentru că vârsta de pensionare a polițiștilor a crescut la 65 de ani, fiind un jalon în PNRR care a fost bifat încă din 2023. Mai mult decât atât, aceste declarații nu fac decât să pensioneze alte câteva zeci sau sute de polițiști, pentru că, de fiecare dată când vedem astfel de discuții și afirmațiile unor oameni politici, colegii noștri care mai pot rămâne în activitate optează să iasă la pensie, de frică să nu se schimbe lucrurile de pe o zi pe alta”.

El a atras atenția și asupra realității din sistem:

„Astăzi, speranța de viață a polițiștilor care se pensionează este de aproximativ 62 de ani, în condițiile în care vorbim atât despre polițiștii din stradă, cât și despre cei din birouri”, a spus Andreica.

Liderul sindical a explicat consecințele creșterii vârstei de pensionare:

„Ceea ce înseamnă că, dacă ne-am pensiona la 65 de ani, așa cum își dorește domnul Bolojan, probabil nici nu am mai apuca pensia. Din punctul nostru de vedere, ar trebui ca polițiștii să poată opta dacă mai contribuie lunar la sistemul de pensii sau dacă aleg să nu mai contribuie și să beneficieze de cei aproximativ 2.500–2.700 de lei, contribuția lunară pe care o plătim la bugetul de pensii, pentru a ne bucura de ea lună de lună, cât timp suntem în viață”, a declarat Cosmin Andreica.

Sindicaliștii Europol contestă și ideea de a diferenția polițiștii în funcție de tipul de activitate – birou versus stradă – considerând că aceasta ar fi o măsură discriminatorie și ar afecta negativ moralul și retenția personalului.

„Cred că este o inconștiență să îți dorești tăieri de bugete în condițiile în care vedem situația de securitate, nu doar la granița cu Ucraina. Avem o lipsă acută de personal, iar plecarea unui profesionist din sistem nu poate fi compensată rapid prin recrutări noi”, a mai avertizat Cosmin Andreica.

În lipsa unui dialog constructiv cu Guvernul, sindicaliștii nu exclud organizarea de proteste pentru a contesta măsurile anunțate și pentru a atrage atenția asupra impactului negativ asupra sistemului de ordine publică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.