Pensiile ar putea rămâne înghețate. Nu sunt bani
Românii s-ar putea confrunta cu menținerea pensiilor la același nivel pe tot parcursul anului, având în vedere un deficit record și incapacitatea statului de a efectua indexări. Concluziile aparțin experților în economie, care subliniază că autoritățile vor analiza situația după prima rectificare bugetară din acest an. În acest context, după recalcularea masivă, pensiile nu acoperă încă cheltuielile, iar pensia medie a ajuns abia peste pragul de 2.700 de lei. De asemenea, un milion de români așteaptă finalizarea micii recalculări pentru pensii.
Pentru prima dată atenția se îndreaptă către nivelul veniturilor după marea recalculare, iar ultimele date indică faptul că pensia medie a ajuns la puțin peste 2700 de lei, un venit ce nu acoperă coșul de consum, în condițiile în care statistica ne spune foarte clar, valoarea coșului de consum pentru o singură persoană este de 3972 de lei.
Înghețarea pensiilor a venit într-un an foarte complicat din punct de vedere economic.
La final de august atunci când, cel mai probabil, se va întâmpla și prima rectificare bugetară din acest an, executivul va face o analiză pentru a vedea cât a reușit să încaseze în această perioadă și dacă nivelul încasărilor va acoperi acest impact bugetar de 19 miliarde de lei, necesar pentru indexarea veniturilor, o indexare cu 12,1%, ce nu s-a mai făcut la începutul acestui an.
În următoarele zile agricultorii vor primi o parte din bani, iar mica recalculare va începe și ea acea etapă în care se iau în calcul la pensie veniturile nepermanente precum acord global, al 13-lea salariu, prime, premii, sporuri, documente ce vor aduce bani în plus la pensie, dar nu sume atât de mari, precum doresc pensionarii.