Ultimate magazine theme for WordPress.

Noua lege a Învățământului: Dacă părinții nu sunt de acord, camerele de supraveghere nu vor fi instalate în sălile de clasă

0 183

Camerele de supraveghere audio-video nu vor fi instalate în clase dacă cei mai mulţi dintre părinţi nu sunt de acord cu această măsură, potrivit noii legi a Educaţiei.

După cum prevede noua lege a învăţământului preuniversitar, o şcoala poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video după ce au loc consultări între profesori, părinţi sau elevii majori.

„În urma consultării cadrelor didactice, a părinților sau elevilor majori, unitatea de învățământ preuniversitar poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor.

Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4) acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinților/reprezentanților legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari.”, potrivit articolului 66 din noua lege a Educaţiei.

Dacă cei mai mulți părinți nu sunt de acord cu instalarea de camere de supraveghere audio-video, atunci acestea nu vor fi instalate în sălile de curs.

Prevederea de mai sus nu se aplică în situația instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese și săli de festivități, conform Legii învățământului preuniversitar.

Totodată, potrivit art. 66 (6) din noua lege a Educaţiei, şcolile vor angaja personal autorizat pentru organizarea și funcționarea sistemului audio-video

Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video: a) asigură funcționarea corespunzătoare și continuă a sistemelor de supraveghere audio-video pe toată durata desfășurării activităților cu beneficiarii primari; b) asigură angajarea personalului autorizat în ceea ce privește modul de organizare și funcționare a sistemului de supraveghere audio-video; c) asigură păstrarea, în condiții de siguranță și confidențialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, după care aceste informații se șterg sau, după caz, se arhivează.”

Înregistrările nu pot fi făcute publice

Potrivit Legii învățământului preuniversitar, înregistrările audio-video din interiorul școlii și din sălile de clasă nu pot fi făcute publice.

Conform sursei citate, Ministerul Educației se va ocupa de elaborarea normelor specifice privind instalarea camerelor audio-video și „poate asigura achiziționarea de sisteme de supraveghere audio-video”.

Citește și … Există doar 4 situații în care părinții vor avea acces în școli și grădinițe, din toamna anului 2023

Citește și … Elevii nu mai au voie cu telefonul mobil la ore, din toamnă. Profesorii pot să le confiște

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.