INCULPAȚII din dosarul ”Famiglia” ajung din nou în fața judecătorului. Cât de tergiversat va fi acest proces?
Articol semnat de: Alin SUCIU
Dosarul ”Famiglia” este la al doilea termen de judecată, la Judecătoria Huedin. Marți, 20 septembrie, inculpații Gheorghe Matiș, Diana Ilea și Eugen Zirbo vor trece de poarta instanței pentru a da explicații referitoare la faptele lor. Cei trei inculpați, toți bugetari, vor răspunde penal după ce, la fel ca în familie, au încercat să mușamalizeze un accident rutier produs de unul dintre ei în vara anului 2021.
PROCES TERGIVERSAT?
Se pune întrebarea, din oficiu: CÂT DE TERGIVERSAT va fi acest proces? Depinde de judecător! Dacă magistratul va proceda la fel ca într-un alt dosar, unde este judecat tot un polițist, pedeapsa ar putea să vină prea târziu. Pentru început, magistratul judecător pare să fie generos cu termenele în dosarul ”Famiglia”. Între primul termen de judecată și al doilea s-au scurs deja două luni. Poate fi o coincidență, având în vedere și vacanța judecătorească.
Rețeta unei tergiversări e simplă: magistratul încuviințează câte expertize/rapoarte doresc inculpații, fără ca acestea să fie neapărat utile soluționării cauzei, acceptă ca martorii să tragă de timp și nu dispune aducerea lor cu mandat de aducere după prima citare respectiv neprezentare, amână cauza pe excepții ori administrare inutilă de probațiune, dă termene generoase. Acestea sunt doar câteva metode la care se apelează când un proces se dorește a fi de lungă durată. Adică tergiversat.
ACCIDENT MUȘAMALIZAT
Cel care a provocat accidentul este inculpatul Gheorghe Matiș, polițist în Poieni la momentul acela. Inculpata Diana Gabriela Ilea, angajată a Primăriei Negreni și iubită a lui Matiș, a declarat în fals că ea era la volan în momentul producerii accidentului. Iar inculpatul Eugen Zirbo, tot polițist, trimis în judecată și în alt dosar, i-a ajutat pe cei doi să mușamalizeze accidentul și chiar l-a indus în eroare pe unul dintre colegii săi în loc să relateze adevărul.
Matiș, Ilea și Zirbo au încercat să mușamalizeze accidentul din 23 iulie 2021, de pe strada Horea din Huedin. Gheorghe Matiș apare în seara respectivă pe camerele de supraveghere în timp ce își procura alcool, existând bănuiala că acesta a condus sub influența băuturilor alcoolice.
Imediat după ce a provocat accidentul din Huedin, acesta și-a convins concubina, pe Diana Ilea, angajată a Primăriei Negreni, să se prezinte la Poliție și să declare că ea a condus mașina respectivă. Cei doi concubini au fost ajutați de inculpatul Eugen Zirbo.

INCULPAȚII ȘI FAPTELE LOR
–Matiș Gheorghe este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații. În prezent, el este mutat cu serviciul la Baciu.
–Ilea Diana Gabriela este judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și participație improprie la fals intelectual.
–Zirbo Eugen este judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals în declarații și participație improprie la fals intelectual. Tot de de către conducerea IPJ Cluj, Zirbo a fost mutat la Florești.
Citește mai multe despre accident dând click AICI.
Aaaaa pai judecătorii de la Huedin sunt experți în tergiversari. In prieten al meu are un proces de 5 ani, în care expertul tergiverseaza fără număr efectuarea unei expertize iar judecatorul refuza sa l sanctioneze.