Ultimate magazine theme for WordPress.

Încă o dronă neutralizată de un avion F-16. Reacția fermă a președintelui Nicușor Dan: „Este inadmisibil și intolerabil…”

0 39

O nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, a informat președintele Nicușor Dan. Intervenția a avut loc la ora 10:13, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia. Vineri și sâmbătă au fost doborâte alte două drone.

”O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia. Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români”, a transmis președintele Nicușor Dan într-un mesaj pe X.

Președintele României a precizat că investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.

”Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare. Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări”, a scris șeful statului.

Nicușor Dan a subliniat că este ”inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României”.

”Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri, a mai precizat președintele României.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a precizat, de asemenea, într-un mesaj pe Facebook, că piloții români au doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian românesc.

”În această dimineață, la 10:13, un pilot român, aflat la manșa unei aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, a doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României. Drona a fost doborâtă deasupra Mării Negre”, a scris MApN.

Într-un comunicat, MApN precizează că drona a fost doborâtă în condiții de siguranță, la o distanță de 12 km NE Sulina, în limita apelor teritoriale ale României.

”Duminică, 26 iulie, la ora 10:13, o aeronavă F-16 din Forțele Aeriene Române a doborât o dronă care intrase neautorizat în spațiul aerian. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță, la o distanță de 12 km NE Sulina, în limita apelor teritoriale ale României”, arată sursa citată.

Locuitorii din Tulcea au primit, duminică dimineaţă, un mesaj RO-ALERT de „Alertă extremă”, legat de posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Este a treia zi consecutivă de când în zonă sunt emise astfel de alerte.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul IGSU transmis pe telefoanele mobile.

Durata estimată a alertei extreme este de aproximativ 90 de minute.

Până acum, două drone au fost doborâte, vineri și sâmbătă. Una a ajuns până în județul Buzău, iar cea de ieri la câțiva kilometri de Sfântu Gheorghe, în Deltă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.