Fermierii din Huedin și din împrejurimi pot obține până la 100.000 de euro pentru investiții în floricultură și plante medicinale
Vești bune pentru fermierii din Huedin și din întreaga țară care activează în domeniul floriculturii sau al culturilor de plante medicinale și aromatice. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”, în vederea pregătirii primei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, care va fi lansată în perioada următoare.
Potrivit informării transmise de Primăria Huedin, valoarea finanțării nerambursabile poate ajunge la 100.000 de euro pentru fiecare proiect, iar sprijinul acordat este de până la 85% din valoarea cheltuielilor eligibile, în funcție de dimensiunea economică a exploatației. Condițiile complete sunt prevăzute în Ghidul solicitantului.
Ce investiții pot fi finanțate
Prin intervenția DR-18, fermierii vor putea solicita fonduri pentru o gamă largă de investiții, printre care:
- exploatații în spații protejate și în câmp specializate în cultura de flori, plante ornamentale, plante medicinale și plante aromatice;
- achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice specializate pentru activitatea agricolă;
- înființarea sau modernizarea unităților de condiționare și depozitare;
- realizarea unor unități de procesare la nivelul fermei;
- achiziția de echipamente pentru irigații, inclusiv facilități pentru stocarea apei;
- investiții în comercializarea produselor la nivelul exploatației, inclusiv amenajarea unor magazine la poarta fermei sau achiziția de rulote alimentare.
Toate categoriile de cheltuieli eligibile sunt detaliate în Ghidul solicitantului publicat de AFIR.
Cine poate solicita finanțarea
Pot beneficia de sprijin financiar prin DR-18:
- fermierii constituiți și organizați din punct de vedere juridic conform legislației naționale, cu excepția persoanelor fizice;
- cooperativele agricole și societățile cooperative;
- grupurile și organizațiile de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Unde poate fi consultat Ghidul solicitantului
Primăria Huedin informează că Ghidul solicitantului, împreună cu toate anexele aferente intervenției DR-18, este disponibil pe site-ul AFIR, în secțiunea Finanțare.
Finanțare prin Planul Strategic PAC 2023–2027
Intervenția DR-18 „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice” este finanțată prin Planul Strategic PAC 2023–2027, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și este cofinanțată de la Bugetul de Stat.
Programul este gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Mai multe detalii, AICI.