Ultimate magazine theme for WordPress.

E OFICIAL! Mircea Moroșan, edilul din Huedin, candidează pentru Camera Deputaților din partea PNL

0 601

Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a anunțat candidatura pentru un loc în Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 1 decembrie.

PRIMARII AU DECIS VIITORUL

Decizia vine în urma unei întâlniri cu primarii PNL din județ, peste 50 la număr, care, prin vot secret, l-au ales pe Moroșan ca reprezentant al lor, la nivel național. Rezultatul se datorează experienței în administrație publică pe care acesta a acumulat-o de-a lungul anilor.

ȘANSE REALE CA MOROȘAN SĂ REPREZINTE ZONA

„Dragi concetățeni, iată că suntem din nou în pragul unor alegeri, și anume alegerile parlamentare, care vor avea loc la 1 decembrie anul acesta. Am ales să candidez pentru un post eligibil din partea PNL la Camera Deputaților. Această decizie a fost luată în urma întâlnirii tuturor primarilor PNL din județul nostru, care sunt în număr de peste 50, care, prin vot secret, m-au desemnat datorită experienței mele administrative să îi reprezint la nivelul Parlamentului României”, a declarat Moroșan.

MOROȘAN: „…de la București voi putea ajuta mult mai bine

Primarul Huedinului a subliniat importanța reprezentării regiunii la nivel național.

„Noi, în Huedin, am făcut foarte multe lucruri bune, împreună. Este o mare șansă pentru orașul Huedin ca, odată la 20 de ani, să trimită pe cineva în Parlamentul României, ca vocea lor, a întregii zone a Huedinului, să fie auzită la București. Consider că de la București voi putea ajuta mult mai bine Huedinul și zona noastră pentru viitoarele proiecte de dezvoltare”, a adăugat Moroșan.

Candidatura sa vine într-un moment important, când alegerile parlamentare deschid noi șanse de a întări legăturile dintre administrația locală și cea națională și de a susține proiecte care să impulsioneze dezvoltarea și creșterea întregii zone a Huedinului.

MIRCEA MOROȘAN, FELICITAT DE MIRCEA ABRUDEAN – FOST PREFECT AL JUDEȚULUI CLUJ, ÎN PREZENT SECRETARUL ADJUNCT AL GUVERNULUI
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.