VIDEO – Drumul Aghireșu – Gârbău, un risc major: autoritățile sunt surde și oarbe. O mare bătaie de joc!
Mai mulți cititori din zona Aghireșu au semnalat o situație alarmantă: drumul care leagă Aghireșu de Gârbău este acoperit cu gheață și zăpadă, ceea ce face circulația extrem de dificilă. În aceste condiții, autocarele care înlocuiesc trenurile întâmpină mari dificultăți, iar pasagerii sunt expuși riscurilor. Polițiștii se prefac că nu văd aceste probleme, deși ei sunt cei care ar trebui să monitorizeze starea drumurilor și oamenii să fie scutiți de pericole. Drumul pe care au fost semnalate problemele este administrat de Consiliul Județean Cluj, condus de Alin Tișe.
„Drumul din Aghireșu până în Gârbau este sticlă de gheață și zăpadă. Se circulă extrem de greu, este foarte greu și pentru autocarele care înlocuiesc trenurile să circule în astfel de condiții. Nu știți, nicio autoritate nu poate lua măsuri?”, a fost unul dintre mesajele primite la INFO Huedin.
Mesajul ridică o întrebare legitimă: unde sunt autoritățile și de ce nu intervin? În fiecare iarnă aceeași problemă! Drumurile acoperite cu polei nu doar că pun în pericol șoferii și pasagerii, dar afectează și transportul public, lăsând comunitățile izolate în mijlocul iernii.
Cetățenii reclamă, în principal, lipsa de reacție instituțiilor responsabile cu deszăpezirea în contextul în care avertizările meteo au fost accesibile tuturor. Utilajele lipsesc sau nu sunt suficiente, iar promisiunile autorităților rămân doar vorbe, fără măsuri concrete. În lipsa unui plan clar de intervenție, traficul rutier devine periculos, iar oamenii sunt forțați să se descurce singuri în condiții de risc.
Situația semnalată la Aghireșu este doar un exemplu al unei probleme mult mai largi: autoritățile și drumarii plătiți cu zeci de milioane de lei nu își fac treaba în mod responsabil, chiar și când viața cetățenilor este pusă în pericol de polei și gheață. Este nevoie urgent de intervenții rapide, utilaje eficiente și echipe pregătite, altfel drumurile rămân impracticabile, iar oamenii sunt lăsați în voia hazardului.
Probleme sunt în tot județul Cluj. Numai în 2 ianuarie, jandarmii de la Postul Călățele au scos din șanțuri 3 autovehicule derapate din cauza condițiilor de drum – carosabil necurățat.
Ninsori vor fi și zilele următoare, anunță meteorologii.

Pentru video, click AICI.
Alte imagini pot fi văzute AICI.



