Cod galben de ploi torențiale și descărcări electrice în numeroase regiuni
Marți, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod galben pentru averse, descărcări electrice, vijelii și intensificări ale vântului, care vor afecta treptat 37 de județe, inclusiv Cluj, pe durata zilelor de marți și miercuri.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 iulie, ora 23:00 – 8 iulie, ora 12:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 – 70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15 – 25 l/mp).
Fenomene de vreme instabilă vor fi și în după-amiaza și în seara zilei de marți (7 iulie), local în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în nordul Olteniei și al Munteniei și, izolat, în rest.
De asemenea, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12:00 – 23:00, va fi valabil un alt Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării. Astfel, vântul va avea viteze de 50 – 70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h. În plus, vor fi perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1 – 3 cm).
În intervale scurte de timp (între o oră și trei ore), se vor înregistra cantități de apă de 15 – 20 l/mp, pe arii restrânse de peste 30 – 40 l/mp.